EDITORIAL | Independența de (pe) hârtie. 27 august, sărbătoarea nimănui sau, mai exact, a politicienilor, ambasadorilor și a altor străini

Nicolae FEDERIUC

Teoretic, pentru Republica Moldova astăzi este cea mai importantă zi. Este „Ziua Națională”, sărbătoarea sărbătorilor! 27 august este ziua întemeierii statului nostru, ziua lui de naștere, ziua care marchează un moment istoric, un punct culminant, ziua care ne-a adus… LIBERTATEA! Dar… de ce nu se simte asta? De ce nimeni, în afară de autorități, nu sărbătorește?

Peste tot în lume, ziua întemeierii statului este marcată cu mare fast, nu doar de către autorități, ci de întreaga societate. La noi însă, această sărbătoare este una pur formală. Mai mult decât atât, an de an, „Ziua Independenței Republicii Moldova” devine din ce în ce mai palidă, tot mai puțină lume își amintește de ea.

De ce? Pentru că este sărbătoarea nimănui! Niciunul din cele două mari blocuri sociale, antagoniste, din care este formată societatea noastră, nu se identifică cu această sărbătoare. Nici măcar cei cu viziuni filoruse, pentru care a și fost, de altfel, inventată și perpetuată „independența”. Ei mai degrabă sărbătoresc pe 9 mai și 23 februarie, decât pe 27 august.

De partea cealaltă, în tabăra românească și antisovietică, e și mai mare confuzie. Pentru această categorie de oameni, „ziua independenței” este, de fapt, ziua care marchează începutul unei noi captivități, ziua în care am fost prinși din nou în lanțuri, după ce ne-am smuls, cu mare greu, de rău famatul imperiu rus. Cum să sărbătorești așa ceva? Nici „la mulți ani, Republica Moldova!” nu li întoarce limba în gură să spună, pentru că asta înseamnă să accepte pactul criminal dintre Hitler și Stalin, în baza căruia a și fost întemeiat acest stat. Declarația de Independență este actul care legitimează raptul teritorial și ne ține separați de România, iar tot mai multă lume gândește anume în această cheie.

Există, desigur, și o a treia categorie de oameni, fără niciun fel de ideologie, care nu se identifică cu niciuna din aceste lumi. Dar nici ei nu sărbătoresc însă „Ziua Independenței”. Pentru că ei nu se identifică nici cu acest stat. Ei trăiesc sufletește în afara lui, sunt pe cont propriu, apatrizi. Republica Moldova este pentru ei doar o… cetățenie, o structură formală care le asigură un soi de identitate juridică, îi legalizează.

Singurii care sărbătoresc „ziua independenței” sunt politicienii. An de an, ei se forțează să formuleze mesaje emoționante, prin care încearcă să transmită încredere despre viitorul luminos acestui stat. Motivul este simplu – ei vânează suflete, care să le aducă voturi. Nu pentru că ar crede în ceea ce spun, ci pentru că, în lipsa acestei entități, ei nu și-ar mai avea rostul. Ca să poți promite că ești capabil să dezvolți acest stat, trebuie, în primul rând, să creezi impresia că ții la el…

Și, da, ambasadorii. Ei tot sărbătoresc „ziua independenței Republicii Moldova”…

Republica Moldova nu este un stat. Este o organizație juridică, fondată de străini, în cu totul alte scopuri și cu totul altfel de beneficiari. Instituțiile, legile, mecanismele sale sunt butaforice, ele au un rol pur imitativ. Exact cum sunt fundațiile create de politicieni – juridic îndeplinesc parcă toate cerințele legale, au statut, regulamente, sunt… apolitice, așa cum prevede legea. În realitate însă sunt doar o anexă, au cu totul altă menire decât scrie în statut. Și toată lumea înțelege aceste lucruri. Cum era Fundația „Edelweiss”, a lui Plahotniuc, sau „Din suflet”, a lui Dodon… Formal, ele aveau menire socială, în realitate însă, rolul lor era exclusiv politic, în plus, aveau menirea să asigure „tranzitul” de fluxuri financiare. De altfel, și ONG-urile create și finanțate de străini, care formează așa-numita societate civilă de la noi, funcționează exact în aceeași logică.

Poate avea viitor un asemenea stat?