Ministrul Popșoi are dreptate – copiii ambasadorilor nu au nicio vină că părinții lor trebuie să muncească în străinătate. La fel de adevărat este că atunci când muți un copil dintr-o școală în alta, mai ales unde se predă într-o limbă străină, este un stres mare pentru el.
Bineînțeles că e normal ca statul să se gândească la acești copii și să-i ajute, dacă poate. Admit inclusiv faptul că angajații corpului diplomatic nu-și permit, din salariile pe care le primesc, să le asigure acestor copii studii de calitate.
Dar aici mai apare și un mare „dar…”, cu sensul de „însă”. Oare numai copiii diplomaților moldoveni pleacă peste hotare fără voia lor? Oare doar copiii diplomaților sunt nevoiți să se afle hăt într-o țară străină și să învețe într-o limbă pe care nu o cunosc?
Domnul ministru nu vrea să zică nimic despre soarta copiilor celorlalți cetățeni moldoveni, care au fost nevoiți să plece departe de casă, fără ca statul măcar să știe de ei și care nu primesc salarii de la Guvern și nici locuință pe gratis? Și oare acești părinți au suficiente posibilități să le asigure copiilor lor studii de calitate și o viață decentă?
Diplomații reprezintă interesele statului în străinătate. Ok. Dar oamenii noștri care trimit miliarde de euro acasă și care întrețin practic acest stat falimentar, ale cui interese le reprezintă?
Păi cine divizează copiii, în acest caz, domnule ministru și stimată guvernare autentic proeuropeană?