EDITORIAL | „Soluția de avarie” care ne poate accidenta mortal. România, ținută pe banca de rezervă, în schimbul unui proiect utopic

Deși unii „unioniști-proeuropeni” de pe la Chișinău și pretutindeni se arată ahtiați de piruietele pretins proromânești ale guvernării PAS și, în primul rând, ale Maiei Sandu, care s-au întețit în ultima vreme, în realitate, ceea ce se întâmplă este grav și foarte periculos. Pentru că, vorba aceea, diavolul se ascunde în detalii, iar aici mai că nici nu se mai ascunde, i se văd de la o poștă coada și cornițele.

Pe cei cu „suflet de român”, dar care s-au înscris în rândurile „națiunii civice” de dragul ideii europene, îi putem înțelege: orice vorbă dulceagă despre România îi ajută să-și înăbușe frustrarea, pentru că, oricum ai întoarce-o, „sufletul de român” simte de departe trădarea, care-i la ordinea zilei în cazul PAS. Așa că reacțiile lor stridente și superficiale sunt cumva explicabile.

Dar, dincolo de gălăgia fără fond, modul în care tratează Maia Sandu și ortacii săi ideea Reunirii exprimă nu doar o insultă la adresa României și românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ci vine parcă să compromită deliberat singura șansă reală de a conecta acest teritoriu la spațiul civilizațional european, dar mai ales de reașezare a acestei populații în albia ei firească, fapt care i-ar permite, în sfârșit, să se dezvolte și să trăiască normal.

Or, orice om cu un minim discernământ, care tratează cu seriozitate „pericolul rusesc” (că asta se invocă în mod obsesiv) și vrea ca oamenii de aici să ajungă și ei parte a „marii familii europene”, implicit sub umbrela ei de securitate, înțelege că șanse nu sunt deloc multe, ba chiar nule, dacă asta presupune integrarea cu tot cu statul nostru șubrezit.

Până și cei mai optimiști „euro-integraționiști”, care au crezut sincer că referendumul electoral al Maiei Sandu va face ireversibilă calea europeană a Republicii Moldova, recunosc, în sinea lor cel puțin, că au fost folosiți în orb într-un proiect eminamente politic, care nu are nimic cu aderarea reală la UE. Ca și sloganul electoral „Europa 2028”, din campania pentru parlamentare, care a fost spulberat de decidenții din UE imediat cum s-au închis urnele de vot.

Așadar, PAS nu doar a prezentat un calendar nerealist, ci știa încă din momentul formulării promisiunilor sale electorale că aderarea Republicii Moldova la UE era aproape imposibilă în condițiile existente. Iar pe zi ce trece, faptul se confirmă.

Maia Sandu și PAS au mizat pe faptul că majoritatea cetățenilor nu cunosc mecanismele tehnice ale aderării europene și au transformat această necunoaștere într-un instrument electoral. Au construit deliberat o așteptare falsă pentru a obține capital politic imediat, deși știau că, pornind de la realitățile interne, dar mai ales de la configurația politică și geopolitică existentă, această realizare era extrem de improbabilă.

Și, pe acest fundal, Maia Sandu și cei din PAS au adus în discuție ideea Reunirii cu România. Dar nu ca pe ceva ce-și doresc cu adevărat, nu pornind de la identitatea și valorile noastre comune, nici măcar în semn de prețuire și recunoaștere a faptului că Republica Moldova, în forma ei actuală, a supraviețuit până acum aproape exclusiv datorită României, care a acționat în acest sens în detrimentul propriilor sale interese naționale. Vorbesc despre Reunire aproape ținându-se de nas, prezentând-o ca pe o variantă de rezervă, ca pe o alternativă pe care sunt nevoiți să o ia în calcul, chiar dacă le provoacă silă.

Orice român cu un pic de demnitate se simte lezat de o asemenea abordare. E absolut normal și firesc să trăiască acest disconfort. Cum adică „variantă de rezervă”, adică „soluție de avarie”? Ce-i cu atitudinea asta?! Când ești tratat ca o vacă de muls și încă și de călărit, fie și de către un frate de sânge, acest lucru n-are cum să nu deranjeze. Mai ales când e limpede că aroganța aceasta nu se sprijină pe nimic.

Slavă Domnului, românii din Țară încă mai știu să facă distincție între oamenii care locuiesc între Prut și Nistru și instituțiile publice care îi reprezintă și rămân favorabili unui posibil proiect unionist. Eurovisionul inclusiv a arătat că cele două falii nu ar trebui confundate. Dar totuși, orice răbdare are limitele ei…

Altfel spus, Republica Moldova, prin guvernarea ei iresponsabilă, încearcă parcă să încuie pe dinafară și ultima ușă care încă s-ar mai deschide, dacă am bate în ea.

O veche vorbă populară spune că „prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul”. Or, prostia costă, de regulă, iar fudulia, pe acest fundal, ne poate fi chiar fatală. Mai ales că lucrurile se schimbă repede, iar cutremurul geopolitic nu poate dura la nesfârșit.

Geopolitica nu se orientează după sloganuri electorale și nu confundă propaganda și iluziile cu realismul. Iar când se reașază, se închid, în mod normal, și ferestrele de oportunitate. Nu pentru că vrea cineva, ci pentru că așa funcționează istoria.