
Principalul terminal prin care Kazahstanul își exportă petrolul și-a reluat operațiunile, după ce atacurile cu drone asupra unor nave din Marea Neagră au provocat suspendarea încărcărilor și reducerea producției de țiței săptămâna trecută. Reluarea exporturilor contribuie la diminuarea uneia dintre principalele temeri privind aprovizionarea cu petrol pe piața mondială.
Potrivit Ministerului Energiei din Kazahstan, două petroliere operate pentru compania mixtă Tengizchevroil, controlată de Chevron, au început luni încărcarea la terminalul Consorțiului Conductelor din Marea Caspică (CPC), situat în apropierea portului rus Novorossiisk.
Totodată, CPC a anunțat că a reluat funcționarea conductei care leagă uriașul zăcământ Tengiz de terminalul petrolier, permițând reluarea exporturilor de țiței.
Suspendarea operațiunilor CPC amplificase îngrijorările privind aprovizionarea globală cu petrol, într-un moment în care piața era deja afectată de atacurile din Strâmtoarea Ormuz, generate de conflictul dintre Statele Unite și Iran, precum și de acțiunile rebelilor Houthi din Marea Roșie.
În ultimele săptămâni, mai multe nave care încărcau sau se îndreptau spre terminalul CPC au fost atacate, determinând armatorii să evite portul și obligând producătorii din Kazahstan să reducă extracția de petrol.
Bloomberg notează că reluarea exporturilor va depinde și de absența unor noi atacuri în perioada următoare. Potrivit datelor de monitorizare a traficului maritim, cele două petroliere aflate luni la încărcare au indicat în sistemele de identificare că transportă petrol pentru Chevron, o măsură care ar putea reduce riscul unor atacuri.
În paralel, au fost reluate încărcările și în portul rusesc Șesharis, tot din zona Novorossiisk, unde operațiunile fuseseră suspendate atât din cauza vremii nefavorabile, cât și a atacurilor cu drone.
Reluarea exporturilor, împreună cu suspendarea ostilităților dintre Statele Unite și Iran, a contribuit la scăderea prețului petrolului Brent sub 90 de dolari pe baril, după ce săptămâna trecută acesta depășise pragul de 100 de dolari.
Autoritățile ucrainene nu și-au asumat responsabilitatea pentru atacurile asupra navelor care operau în apropierea terminalului CPC, însă armata ucraineană a anunțat în ultimele zile mai multe lovituri împotriva unor petroliere neidentificate din Marea Neagră.
Terminalul CPC exportă aproximativ 1,8 milioane de barili de petrol pe zi, echivalentul a aproape 2% din oferta mondială, și reprezintă principala rută de export pentru Kazahstan, prin care este transportat aproximativ 80% din petrolul produs de această țară. Kazahstanul este, totodată, al doilea cel mai mare furnizor de petrol al Europei.
Administrația Trump a avertizat oficial Ucraina, la sfârșitul săptămânii trecute, să nu atace nave care nu aparțin Rusiei în Marea Neagră, după o serie de lovituri cu drone care au afectat inclusiv un petrolier închiriat de gigantul american Chevron.
Potrivit The Wall Street Journal, demersul diplomatic a venit în urma discuțiilor dintre conducerea companiei și oficiali de rang înalt de la Washington, pe fondul îngrijorărilor privind impactul atacurilor asupra transporturilor de petrol din regiune.
Un oficial american citat de WSJ a declarat că, în urma discuțiilor cu reprezentanții industriei, administrația a avertizat oficial Ucraina că atacurile asupra navelor non-ruse din regiune sunt inacceptabile.
„Administrația consideră CPC ca fiind o cale vitală pentru transportul resurselor energetice de origine kazahă către piețele europene, servind drept alternativă la resursele energetice rusești”, a menționat oficialul.