Fără cota de 50% pentru produse autohtone în magazine. Radu Marian: Nu există vreo țară în UE cu așa măsură

raft magazin

Majoritatea parlamentară a respins, joi, un proiect de lege care oferă 50% din rafturile magazinelor producătorilor autohtoni. Asta după ce deputații socialiști au propus în plenul Parlamentului includerea în ordinea de zi a unui proiect de lege care obligă rețelele de magazine din țară să ofere 50% dintre rafturi produselor fabricate în Republica Moldova

„Rafturile magazinelor sunt pline cu produse de import, fiind în dezavantaj producătorul autohton. Propun să examinăm proiectul ce prevede obligarea comerciantului de a plasa în vânzare 50% producție autohtonă, cu mențiunea Fabricat în Moldova”, a adăugat Petru Burduja, deputat socialist.

Potrivit lui Burduja, proiectul este necesar în condițiile în care pentru anul 2022 Republica Moldova a avut un deficit al balanței comerciale de minus 4,9 miliarde dolari. Mai mult, toate rafturile magazinelor sunt pline doar de producție de import, producătorul autohton fiind în mare dezavantaj.

În replica, deputatul PAS, Radu Marian a declarant că Parlamentul a aprobat anterior o lege privind comerțul interior, care protejează producătorii autohtoni, în baza căreia magazinele nu au voie să refuze fără motiv marfa întreprinderilor mici și mijlocii.

„Pe partea de 50% – nu există vreo țară în UE cu o astfel de măsură, pentru că s-a demonstrat că nu are vreun impact pozitiv. Noi trebuie să ajutăm producătorii să fie mai competitivi și atractivi pentru consumatori”, a declarant Radu Marian, președintele comisiei pentru Economie.

Propunerile parlamentarilor de opoziție nu au acumulat numărul necesar de voturi.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram