Fără perspectivă de aderare, dar cu sprijin financiar: Summitul NATO de la Haga pregătește noi forme de ajutor pentru Ucraina

Proiectul comunicatului final al summitului NATO, programat pentru 24-25 iunie la Haga, nu mai include mențiuni clare privind aderarea Ucrainei la alianță și nici promisiunea acordării a 40 de miliarde de dolari anual sub formă de ajutor militar. Potrivit Bloomberg, care a consultat documentul, textul actual este mult mai scurt și se concentrează aproape exclusiv pe creșterea cheltuielilor de apărare ale statelor member, transmite The Moscow Times.

Spre deosebire de declarația extinsă de anul trecut, care promitea sprijin pe termen lung pentru securitatea Ucrainei, proiectul din acest an are o singură pagină și nu conține angajamente concrete față de Kiev. Prioritatea este acum ridicarea pragului de cheltuieli militare de la 2% la cel puțin 3,5% din PIB până în 2032, precum și alocarea unui supliment de 1,5% din PIB pentru infrastructură critică, apărarea frontierelor și pregătirea populației civile pentru situații de criză.

Deși ajutorul militar oferit Ucrainei ar putea fi contabilizat în totalul cheltuielilor de apărare, nu mai există nicio referire explicită la sprijinul financiar anual de 40 de miliarde de dolari promis anterior. Inițial, fostul secretar general Jens Stoltenberg propusese un pachet de 100 de miliarde de euro pe cinci ani, dar opoziția mai multor state a forțat reducerea acestuia la o sumă anuală de 40 de miliarde — angajament care, la acea vreme, a rămas fără aprobare finală.

În mod similar, efortul Uniunii Europene de a crea un fond propriu de 40 de miliarde de euro pentru Ucraina, inițiativă lansată de Înaltul Reprezentant Kaja Kallas, a eșuat în fața opoziției din partea Italiei, Franței, Spaniei și Portugaliei.

Documentul actual califică Rusia drept o „amenințare” la adresa securității euroatlantice, dar evită formularea mai dură din declarațiile anterioare, care o descriau ca „stat agresor”. Surse citate de Bloomberg notează că această schimbare reflectă influența administrației Trump, care a blocat astfel de formulări și în alte documente internaționale, inclusiv la ONU.

Summitul de la Haga va fi și el neobișnuit de scurt. Potrivit unor surse diplomatice, actualul secretar general al NATO, Mark Rutte, dorește să evite confruntările publice între Donald Trump și ceilalți lideri. Agenda include doar o sesiune oficială, dedicată cheltuielilor de apărare, și o cină formală cu regele Țărilor de Jos.

Sursele susțin că Rutte urmărește să ofere o „victorie politică” președintelui american, care a cerut în mod repetat ca statele membre NATO să își majoreze contribuțiile la cel puțin 5% din PIB. În primul său mandat, Trump amenințase că va părăsi summitul NATO dacă nu i se accepta cererea privind pragul de 2%, iar Rutte, pe atunci premier al Olandei, a mediat cu succes criza.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...