Financial Times: Ucraina și Rusia reiau discuțiile privind încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Kremlinul dezminte informația

Ucraina și Rusia poartă discuții preliminare pentru a opri atacurile asupra infrastructurii energetice reciproce, relatează Financial Times. Primele negocieri, mediate de Qatar în august, aproape că au ajuns la un acord, dar au eșuat după o incursiune ucraineană în regiunea Kursk din Rusia. Discuțiile sunt încă în stadiu incipient, însă se așteaptă reluarea acestora în curând, notează publicația.

Moscova a subliniat că orice acord va depinde de retragerea trupelor ucrainene din Kursk. În august, Ucraina ar fi ocupat în această regiune aproximativ 100 de localități și peste 1.300 de kilometri pătrați. În septembrie, Rusia a lansat o contraofensivă cu rezultate limitate.

Potrivit unui oficial ucrainean de rang înalt, atacurile asupra infrastructurii energetice au scăzut deja în ultimele săptămâni, ca urmare a unui acord între agențiile de informații ale celor două țări.

În perioada martie-august a acestui an, Rusia a distrus toate centralele termice și aproape toată capacitatea hidroenergetică din Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski pe 25 septembrie, în discursul său la Adunarea Generală a ONU.

Între timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a numit „falsă” publicația Financial Times.

„Acum există foarte multe dezinformări care nu au nicio legătură cu realitatea. Chiar și cele mai respectabile publicații nu se sfiesc să facă astfel de afirmații”, a declarat el.

Ucraina se pregătește pentru o iarnă „foarte dificilă” în contextul intensificării atacurilor rusești asupra rețelei de energie

Alexei Breht, șeful interimar al operatorului de rețea de stat Ukrenergo, a avertizat că Ucraina s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, pe măsură ce se pregătește pentru noi atacuri asupra infrastructurii energetice. Într-un interviu publicat pe 29 octombrie de Suspline, Breht a spus că, în cazul în care Rusia va continua atacurile, ucrainenii ar putea suferi întreruperi de curent de până la opt ore pe zi.

Oficialii ucraineni au avertizat că Moscova intenționează să atace instalațiile nucleare ucrainene în această iarnă pentru a demoraliza populația. Serghei Kovalenko, directorul furnizorului de energie Yasno, a declarat în iunie că, în cel mai rău caz, ucrainenii ar putea avea electricitate doar 6-7 ore pe zi.

În acest context, Ucraina a pierdut 9 gigawați de capacitate de generare din cauza atacurilor rusești, potrivit lui Breht. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat pe 19 septembrie că UE va acoperi 4,5 GW din nevoile energetice de iarnă ale Ucrainei. Totodată, UE va mări capacitatea de export la 2,1 GW de la 1 decembrie.

Agenția Internațională pentru Energie (IEA) estimează un deficit de energie de 6 GW în Ucraina în această iarnă, reprezentând aproximativ o treime din cererea maximă anticipată. Cu toate acestea, premierul ucrainean Denis Șmigal a precizat pe 10 septembrie că 85% din infrastructura energetică a țării a fost protejată în anticiparea atacurilor rusești viitoare.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...