Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, nu a promovat vettingul

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că fostul procuror-șef al  Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, nu a promovat evaluarea externă. Decizia a fost luată joi, 12 iunie, de către completul B al Comisiei de evaluare a procurorilor. Potrivit evaluatorilor, nepromovarea a rezultat din demisia din funcția deținută.

„Evaluarea în privința Veronicăi Dragalin a fost inițiată la 24 mai 2024 prin notificarea subiectului și solicitarea de a prezenta declarația de avere și interese personale pentru ultimii 5 ani, care include lista persoanelor apropiate din sistemul judecătoresc, al procuraturii și al serviciul public, precum și un chestionar cu privire la integritate etică. Veronica Dragalin a transmis documentele solicitate în termenul stabilit. Comisia a analizat informațiile colectate și a solicitat clarificări suplimentare, la care Dragalin a răspuns în termen de aproximativ o lună și jumătate, invocând motive personale”, se arate în raportul Comisiei de evaluare.

Conform legii, Consiliul Superior al Procurorilor urmează să examineze raportul Comisiei și să emită o decizie în termen de 30 de zile. Potrivit legii, raportul a fost transmis atât Veronicăi Dragalin cât și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

Amintim, că la 19 februarie 2025, Veronica Dragalin și-a depus cererea de demisie, iar la 4 martie 2025, mandatul său a încetat. În consecință, Comisia a fost obligată să înceteze procedura de evaluare în curs. Potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 252/2025, depunerea cererii de demisie după expirarea termenului de 20 zile de la notificarea privind inițierea evaluării, indiferent de motivul invocat, se echivalează cu nepromovarea evaluării.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...