Actualul primar al Capitalei, Ion Ceban, a gestionat foarte prost resursele existente și nu a reușit, în acest mandat, să realizeze niciun proiect mare, care să contribuie, cu adevărat, la dezvoltarea Chișinăului. În plus, actuala administrație municipală nu a fost capabilă să acceseze fonduri nerambursabile, chiar dacă există multe oportunități în acest sens, totul rezumându-se la împrumuturi.
Opinia de mai sus aparține fostului pretor al sectorului Buiucani, Vadim Brânzaniuc, în prezent vicepreședinte al Partidului Social Democrat European și lider al organizației municipale Chișinău a acestei formațiuni și a fost expusă în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, de la N4, moderată de Gheorghe Gonța.
Potrivit lui Brânzaniuc, în timpul mandatului lui Ceban, Chișinăul și-a pierdut identitatea, chiar dacă anumite lucrări estetice au fost realizate. El a subliniat că orașul rămâne, în continuare, neatractiv pentru vizitatori și enervant pentru locuitorii săi, din cauza ambuteiajelor infernale și disconfortului continuu creat de șantierele care durează nepermis de mult. În acest sens, el a dat drept exemplu orașul București, unde Primăria sectorului 4, în cadrul căreia a activat în calitate de consilier, mai bine de un an, a construit un pasaj pentru fluidizarea circulației în doar 70 de zile. Asta în timp ce, în Chișinău, lucrări cu mult mai puțin ample durează luni și chiar ani de zile și nu li se mai vede capătul.
„Chișinăul s-a schimbat la față, trebuie să recunoaștem, însă depinde la ce ne raportăm. Dacă ne raportăm la perioada 2007-2017, da, Chișinăul arată mai bine, dar dacă ne raportăm la alte orașe, cu bugete și posibilități similare, cum ar fi Brașov, Iași sau Cluj, Chișinăul rămâne mult în urmă. În Cluj, de exemplu, va fi terminată în curând construcția metroului. Chișinăul a fost întrecut inclusiv la capitolul spații verzi, deși anterior era considerat cel mai verde oraș și se mândrea cu asta”, a declarat fostul pretor de Buiucani.
Întrebat dacă are de gând să candideze pentru funcția de primar, la alegerile din toamnă, Brânzaniuc a declarat că nu exclude acest fapt, însă el și partidul pe care îl reprezintă și-ar fi dorit ca formațiunile proromânești și proeuropene să identifice un singur candidat, nu să meargă fiecare cu al său.
În context, el a menționat că și-ar dori să poată aplica în Chișinău experiența orașelor din România, mai ales că actualul premier român, Marcel Ciolacu, reprezintă un partid care este partenerul declarat al PSDE, mai mult, este un prieten fidel al Republicii Moldova și cetățenilor săi.