Fostul viceprimar al Capitalei, Irina Gutnic, a anunțat că aderă la Platforma Național-Liberală

Fostul viceprimar al Capitalei, Irina Gutnic, a anunțat că aderă la Platforma Național-Liberală, din care fac parte partidele CUB, PNL Moldova și LOC. Anunțul a fost făcut de Alexandru Bujorean în cadrul unei conferințe de presă, organizată luni, 26 octombrie, în fața Primăriei Chișinău.

Irina Gutnic susține că a luat decizia de a se alătura noii platforme după ce a analizat ce își doresc cetățenii de la politicieni. Aceasta a subliniat că „clasa politică are nevoie de o resetare, de un nou început”.

Din noua sa poziție, Gutnic va coordona parteneriatul celor trei formațiuni politice cu societatea civilă, administrația locală și personalitățile publice, având totodată scopul de a „consolida forțele proeuropene din țară”.

Fostul viceprimar al Chișinăului, Irina Gutnic, a venit luni, 19 octombrie, la Primăria Chișinău, însoțită de un executor judecătoresc, ca să-și reia atribuțiile de viceprimar. Asta după ce Curtea de Apel Centru a suspendat dispoziția prin care primarul Ion Ceban a revocat-o din funcție pe Gutnic.  

Decizia nu stabilește dacă revocarea a fost legală și nu reprezintă o nouă numire. Fondul cauzei va fi examinat separat. Amintim că Irina Gutnic a fost numită viceprimar în octombrie 2022. Ceban a demis-o pe Gutnic în luna mai a anului curent. 

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...