
Primăria municipiului Bălți anunță finalizarea amenajării unei noi zone de recreere pe Aleea Clasicilor Culturii Naționale, situată în centrul orașului. În cadrul proiectului, au fost instalate leagăne, bănci confortabile și mobilier urban modern, care oferă un spațiu plăcut pentru relaxare și socializare, anunță municipalitatea.
Conducerea orașului menționează că inițiativa face parte din eforturile Primăriei de a îmbunătăți infrastructura urbană și de a încuraja utilizarea activă a spațiilor publice de către cetățeni.
„Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect și invităm locuitorii orașului și oaspeții să se bucure de noua zonă de recreere chiar în inima municipiului Bălți”, menționează Primăria Bălți.





