
Franța va organiza primul tur al alegerilor prezidențiale pe 18 aprilie 2027, iar al doilea tur pe 2 mai 2027, au declarat pentru Politico doi oficiali guvernamentali francezi, sub protecția anonimatului, înaintea anunțului oficial al Executivului.
Potrivit publicației, calendarul urmează să fie aprobat și făcut public după ședința de miercuri a Guvernului.
Mandatul celui de-al doilea și ultim mandat al președintelui Emmanuel Macron expiră pe 13 mai 2027, iar Constituția Franței nu îi permite să candideze pentru un al treilea mandat consecutiv.
Potrivit Politico, alte date posibile pentru desfășurarea scrutinului erau 11 și 25 aprilie, însă autoritățile au optat pentru organizarea alegerilor mai aproape de încheierea mandatului actualului șef al statului.
Cursa prezidențială se anunță una extrem de disputată. Printre potențialii candidați se numără doi foști premieri ai Franței, Édouard Philippe și Gabriel Attal, dar și liderul socialiștilor, Jean-Luc Mélenchon.
Favoritul sondajelor este candidatul partidului conservator Adunarea Națională (Rassemblement National). Totuși, formațiunea nu a decis încă dacă va fi reprezentată de Marine Le Pen sau de Jordan Bardella.
Decizia depinde de soluționarea apelului formulat de Marine Le Pen împotriva condamnării sale într-un dosar privind deturnarea de fonduri europene, condamnare care include și o interdicție de cinci ani de a candida pentru o funcție publică.