
George Simion a câștigat detașat, cu un scor de aproape 41%, primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, liderul și candidatul AUR primind peste 3,8 milioane de voturi, mai mult decât dublu decât a primit în noiembrie 2024. El se va confrunta în turul doi al scrutinului ce va avea loc peste două săptămâni cu independentul Nicușor Dan.
În noiembrie 2024, Simion a luat 1.281.325 de voturi, iar Călin Georgescu a câștigat primul tur cu 2.120.401 voturi. Cei doi au strâns în total 3.401.726 în primul tur, transmite Hotnews.ro.
George Simion a acordat, imediat după închiderea urnelor, un interviu pentru Financial Times în care a spus clar că opțiunea sa pentru funcția de prim-ministru este Călin Georgescu.
„Deci, ca preşedinte, pot schimba membrii Curţii Constituţionale, membrii serviciilor secrete, astfel încât să pot asigura alegeri corecte şi pot fi un mediator pentru a găsi majoritatea în parlament. Acesta este modul în care ne putem gândi să-l avem ca prim-ministru” (pe Georgescu – n.r.), a declarat Simion pentru FT.