George Simion și Nicușor Dan, în turul doi al alegerilor prezidențiale din România

George Simion și Nicușor Dan sunt cei doi candidați care se vor confrunta în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. După centralizarea tuturor proceselor verbale, George Simion a obținut peste 3,8 milioane de voturi (41%), dintre care 580 de mii în diaspora. Acesta este urmat de Nicușor Dan, cu aproape două milioane de voturi (21%), dintre care 244 de mii în diaspora.

Nicușor Dan a intrat în turul al doilea, depășindu-l pe candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR Crin Antonescu aproape de finalul numărării voturilor.

Crin Antonescu și-a recunoscut înfrângerea în primul tur al alegerilor prezidențiale imediat ce independentul Nicușor Dan a trecut pe locul al doilea.

„Este un rezultat ireversibil. Voturile au vorbit, cetățenii au vorbit. Plec din această încercare cred cu fruntea sus. Votul oamenilor trebuie respectat. Le mulțumesc celor care m-au votat, le împărtășesc tristețea din seara asta, dar viața merge mai departe”, a spus Antonescu, fără a spune pe cine va susține în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Nicuşor Dan a declarat, duminică noapte, că turul doi va fi dificil şi că nu va fi o dezbatere între persoane, ci o dezbatere pro-Occident anti-Occident, precizând că este sarcina sa şi a echipei sale de campanie să convingă oamenii că acesta este cadrul în care se va duce campania.

„Sunt optimist că o să o câştigăm”, a spus Nicuşor Dan. El a mulţumit tuturor românilor care au votat, nu doar votanţilor săi, ci şi votanţilor celorlalţi candidaţi, pentru că a fost „un proces democratic de care România avea nevoie”.

Dan le-a mulţumit în mod special românilor din Republica Moldova, unde a câştigat cu peste 50%.

„Vreau să mulţumesc celor care au votat pentru noi, vreau să mulţumesc celor care au votat pentru ceilalţi candidaţi, pentru că a fost un proces democratic de care România avea nevoie. Vreau să mulţumesc în mod special românilor din Republica Moldova, unde am câştigat cu peste 50%”, a declarat Nicuşor Dan, în noaptea de duminică spre luni.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...