Geta Burlacu a donat premiul câștigat la „Marele CASH” pentru două cauze nobile: 151 500 lei transformați în speranță și solidaritate
Interpreta Geta Burlacu a oferit un exemplu impresionant de generozitate și responsabilitate socială, donând întreaga sumă câștigată la emisiunea „Marele CASH” a Loteriei Națională pentru două cauze nobile.
Artista a câștigat în total 151 500 de lei, dintre care 100 000 de lei au mers către Asociația Obștească „Dreptul de a fi” din Bălți, care sprijină persoanele cu dizabilități în procesul lor de integrare socială și afirmare personală. Este o asociație pe care Geta Burlacu o susține de ani buni, dar de data aceasta sprijinul a fost unul direct și substanțial.
„Mă simt mai mult decât o artistă… simt că am făcut parte dintr-un gest cu adevărat nobil. De ani buni susțin Asociația prin concerte, dar acum am reușit să contribui direct, cu o sumă care poate schimba vieți. Nu a fost doar meritul meu – am fost o echipă: eu și Loteria Națională”, a declarat emoționată Geta Burlacu.
Gestul a fost primit cu profundă recunoștință de președinta Asociației, Natalia Cerva.
„Visul nostru e să construim un centru dedicat persoanelor cu dizabilități și celor în etate. Donația de 100 000 de lei e un pas uriaș pentru noi. Geta Burlacu și Loteria Națională – ne-ați dat speranță!”, a menționat Natalia Cerva.
Restul sumei, 51 500 de lei, a fost donat concurentei sale de la ”Marele CASH”, Elena Zadnipru, o pensionară din Bălți, care avea nevoie de o intervenție medicală. Gestul a venit ca o împlinire a promisiunii făcute de Geta chiar în timpul emisiunii.
„Imediat ce am câștigat, am știut că trebuie să împart această bucurie. Elena câștigase la rândul ei 10 000 de lei, dar mai avea nevoie de sprijin, iar eu aveam ocazia perfectă să fac o faptă bună prin intermediul Loteriei Naționale. Și nu am ezitat să o fac!”, a spus artista.
„Acest ajutor a venit ca o minune de la Dumnezeu, prin Geta. Nu pot exprima în cuvinte cât de recunoscătoare sunt. Banii vor merge pentru tratament, iar dacă va mai rămâne ceva, voi pune o piatră funerară pe mormântul soțului meu. Vă mulțumesc din inimă, și Getei, și Loteriei Naționale”, a transmis cu lacrimi în ochi Elena Zadnipru.
Marele CASH” s-a impus ca o platformă de solidaritate și responsabilitate socială, în care vedetele nu păstrează premiile, ci le transformă în fapte bune. În sezonul 2 al emisiunii, Loteria Națională a oferit premii în valoare de 1 255 000 de lei, dintre care 545 750 de lei au fost câștigați de vedete în scopuri caritabile.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Always active
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.