Grigore Belostecinic nu va mai candida la prezidențiale. Acesta urma să participe în cursă din partea PSDE

Fostul rector al Academiei de Studii Economice din Moldova și fostul deputat în Parlament, Grigore Belostecinic, care era gata săptămâna trecută să participe la alegerile prezidențiale, susținut de Partidului Social Democrat European (PSDE), s-a răzgândit la doar câteva zile. Acesta a anunțat, într-o postare pe Facebook, că „va promova spiritul european și valorile europene”, însă nu din postura de candidat. 

„Am fost invitat la discuții cu mai mulți lideri de partide politice, în vederea unei eventuale participări la acest scrutin, iar cel mai mult acestea au avansat cu conducerea PSDE, partid care susține plenar vectorul european în dezvoltarea Republici Moldova, economia liberă, de piață, în dezvoltarea economică a  țării, dar care să aibă și o vădită orientare socială, adică să fie pusă în slujba întregii societăți. (…) Le mulțumesc, pe această cale, liderilor partidelor politice care au văzut în mine un candidat demn de a ieși în fața oamenilor și de a vorbi despre problemele, dar și perspectivele pe care le are Republica Moldova. Totuși, am decis că voi susține aceste deziderate nu din postura de candidat la prezidențiale, dar ca membru al mediului academic, din care fac parte, și ca simplu cetățean, căruia îi pasă de viitorul propriei țări. Așa să fie și să ne ajute Dumnezeu!”, a scris Belostecinic. 

Amintim că acum patru zile, în 20 iulie, în cadrul ședinței Biroului Politic al PSDE a fost luată decizia de a-l înainta pe fostul deputat în calitate de candidat la prezidențiale. 

Grigore Belostecinic are 64 de ani și este economist de specialitate. A fost rector al ASEM în perioada 2001 – 2022. În perioada 2010-2015, acesta a deținut mandatul de deputat în Parlamentul R. Moldova din partea PLDM.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...