Ion Ceban a sesizat Procuratura, după ce IGP a dispus ca inspectorii de patrulare să fie retrași de pe străzi

Conflictul dintre Ion Ceban și conducerea Inspectoratului General al Poliției ia amploare. Primarul degrevat a anunțat că a depus o plângere la Procuratură pe numele șefilor acestei instituții, din cauză că au retras de pe străzi polițiștii care fluidizează traficul rutier din oraș. Totul s-a întâmplat după ce, anterior, Ceban a acuzat inspectorii de patrulare că ar provoca intenționat ambuteiajele.

„În această dimineață, am depus la Procuratură o sesizare pentru verificarea acțiunilor conducerii IGP, care a anunțat public că retrage polițiștii care gestionează traficul în teren. Asta, după ce personal i-am prins în flagrant vineri seara cum mimau gestionarea traficului rutier, creând ambuteiaje în mod artificial pe bd. Grigore Vieru în direcția Centru. În zonă nu era înregistrat niciun accident rutier, nicio stradă închisă și nici un drum în reparație. Sunt sigur că polițiștii nu poartă nicio vină, probabil acestea sunt indicațiile superiorilor”, a declarat Ceban, într-o postare pe Telegram.

Potrivit lui, răspunsul conducerii IGP din seara zilei de vineri a fost unul neprofesionist, inadmisibil și a semănat mai mult cu un moft personal.

„De parcă ar fi spus: „M-am supărat și îmi i-au jucăriile și mă duc”. Asta ar veni cum noi, ca administrație locală, când se aduceau critici că un drum sau un trotuar este realizat neconform, iar eu aș fi declarat „Dacă nu vă place, nu mai fac acest trotuar sau drum și mă duc de pe strada voastră”. Suntem în slujba cetățenilor, pentru a ne face corect și cu demnitate munca. Fiecare trebuie să cunoască acest lucru și dacă am sesizat despre o problemă, trebuie să fie verificată, dar să nu fie declarate supărările. Mulți șoferi au sesizat același lucru despre care am vorbit vineri, când am filmat de la fața locului. Credem că este o încălcare a bunului simț în primul rând dar și o neglijență a atribuțiilor de serviciu”, a adăugat primarul degrevat.

În acest context, el a reiterat că în Chișinău ar trebui să existe Poliție municipală pentru asigurarea ordinii în oraș.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...