Ion Ceban le cere procurorilor să ancheteze modul în care responsabilii de la Guvern au gestionat aprovizionarea cu gaze a R. Moldova

Procurorii au fost sesizați de Ion Ceban în contextul crizei energetice. Liderul MAN vrea ca responsabilii de la Guvern și cei de la Moldovagaz să fie anchetați pentru deciziile luate în procesul de achiziționare a gazelo și le mai cere procurorilor să investigheze cât de argumentată a fost instituirea stării de urgență și dacă această decizie nu e un pretext pentru „a lua decizii prin derogare de la cadrul legal”.

„Considerăm că toți cei care își dau seama de situația creată trebuie să răspundă pentru acțiuni concrete, pentru că astfel de lucruri sunt absolut intolerabile. Reiterez ce am spus anterior: acest guvern trebuie să-și dea demisia, trebuie să fie organizate alegeri anticipate, iar toți responsabilii să răspundă în fața legii.Repet, trebuie să fie trași la răspundere penală pentru acțiunile și inacțiunile de care au dat dovadă. Noi sperăm că justiția, în final, își va face datoria și va pedepsi pe cei care își bat joc de poporul Republicii Moldova”, a declarat Ion Ceban.

Potrivit liderului MAN, instituirea stării de urgență și deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale ridică suspiciuni de abuz și depășire a atribuțiilor legale.

Amintim, de luni, 16 decembrie, Republica Moldova intră în stare de urgență pentru următoarele două luni.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram