
Și liderul PSD România în Republica Moldova, Iurie Ciocan, și-a exercitat dreptul la vot, în cadrul scrutinului prezidențial din România. Acesta a votat la Chișinău și spune că a ales „echilibrul, cumpătarea, experiența și competența”.
„Astăzi mi-am exercitat dreptul și obligația de cetățean român și am votat pentru cel care mă reprezintă cel mai bine în calitate de președinte al României. Am ales echilibrul, cumpătarea, experiența, competența, am votat în așa fel încât votul meu să contribuie la prosperarea și bunăstarea românilor, și a celor din Țară, și a celor din Republica Moldova, și a celor de pretutindeni”, a scris Iurie Ciocan pe Facebook.
În context, el i-a îndemnat pe moldovenii cu cetățenie română să participe activ la alegerile pentru președintele României.
„Vă îndemn, încă o dată, pe toți cetățenii români din Republica Moldova și de peste hotare, să mergeți să să vă exprimați voința de cetățean și nu-i lăsați pe alții să aleagă în locul vostru. Suntem într-un moment crucial, în care mobilizarea noastră poate însemna totul. Dumnezeu să ocrotească România!”, a menționat liderul PSD România în Republica Moldova.