Jackpot la stat. Șeful Loteriei Naționale, plătit cu peste 100 de mii de lei pe lună

De la mai puțin de 150 de mii de lei pe an la peste 100 de mii de lei lunar. Veniturile șefului Loteriei Naționale a Moldovei au crescut de peste opt ori în șase ani. Vadim Dermenji a preluat interimatul șefiei companiei în martie 2020, iar din iunie 2021 este director general cu acte în regulă. Declarațiile de avere depuse de acesta indică o majorare constantă și substanțială a veniturilor. Cum s-a ajuns la această explozie salarială în ani marcați de multiple crize, se arată într-o investigație realizată de Jurnal TV

Loteria Națională a Moldovei este o societate pe acțiuni controlată de stat prin Agenția Proprietății Publice. Asta înseamnă că o parte din profit urmează să ajungă în bugetul de stat, sub formă de dividende. În 15 iunie 2021, Vadim Dermenji a câștigat concursul pentru funcția de director general, după ce, din martie 2020, a deținut funcția de director interimar.

Din momentul în care a preluat conducerea, veniturile sale au crescut de la an la an. În 2020, a declarat aproape 150 de mii de lei sau, în medie, aproximativ 16.600 de lei lunar. În 2021, veniturile i s-au dublat și au trecut de 300 de mii de lei sau o medie lunară de aproximativ 25.000 de mii de lei. Saltul salarial a continuat în 2022, când veniturile noului manager au depășit 740 de mii de lei, echivalentul a aproape 62 de mii lunar.

Tendința s-a păstrat și în următorii ani. În 2023, Dermenji a declarat deja mai mult de 811 mii de lei, adică aproape 68 de mii lunar. Borna de un milion de lei din salariu a fost trecută în 2024, când media lunară a ajuns la 86 de mii de lei. Pentru anul trecut, a fost remunerat cu peste 100 de mii de lei lunar, iar venitul anual i-a depășit un milion 245 de mii de lei. Astfel, din 2022 până în 2025, venitul salarial anual al directorului general a crescut cu peste jumătate de milion de lei.

Jurnal TV i-a solicitat Agenției Proprietății Publice informații privind remunerarea conducerii Loteriei Naționale, însă demersul a fost redirecționat către compania vizată.

În răspunsul semnat de Vadim Dermenji nu a fost indicată o sumă exactă pentru salariul directorului general:

„Atragem atenția că salarizarea directorului general este monitorizată trimestrial de către Consiliul societății și Agenția Proprietății Publice și se realizează în funcție de indicatorii de performanță atinși în raport cu indicatorii stabiliți inițial. Normativele de retribuție pentru membrii organelor de conducere a Societății sunt aprobate preventiv prin Decizia Adunării Generale a Acționarilor, în deplină concordanță cu legislația în vigoare ce guvernează activitatea societăților pe acțiuni cu capital integral de stat și a entităților cu capital public. Aceste recompense sunt corelate direct cu indicatorii de performanță și responsabilitățile deținute în actul de guvernare corporativă”.

De asemenea, managerul precizează că majorarea cheltuielilor de personal este legată de extinderea activității și digitalizare, iar fondul total de remunerare a crescut de la 24,5 milioane de lei, în 2023, la 35,3 milioane, în 2024, și 52,5 milioane, în 2025, adică mai mult decât dublu în doi ani. Compania justifică aceste cheltuieli prin extinderea până la 276 de unități a personalului, dezvoltarea platformelor digitale, angajarea de specialiști și obținerea mai multor certificări ISO, inclusiv în securitate cibernetică, antimită și managementul riscului.

Jurnal TV a încercat să discute cu Vadim Dermenji despre creșterile substanțiale ale retribuțiilor sale și indicatorii de performanță care le-ar justifica. Acesta nu a răspuns însă la telefon, așa că reporterul a mers la locul său de muncă, pentru a-i oferi dreptul la expunere. La companie, nu a reușit să discute cu el, iar ulterior, deși s-a spus să revină la telefon, pentru a stabili un interviu, apelurile au fost ignorate.

Potrivit datelor Agenției Proprietății Publice, Loteria Națională a Moldovei a înregistrat în 2025 venituri din vânzări de 13,26 miliarde de lei. Monopolistul de pe piața jocurilor de noroc are una dintre cele mai stabile evoluții financiare în portofoliul statului. Profitul net a crescut de la 170,3 milioane de lei, în 2022, la 197,6 milioane, în 2023, 243,4 milioane, în 2024, și a ajuns la 290,7 milioane de lei în 2025.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...