Klaus Iohannis şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al României, după ce Parlamentul a votat pentru începerea procedurii de suspendare

Klaus Iohannis și-a anunța demisia din funcția de președinte al României, începând de miercuri, 12 februarie. El a susținut că a luat această decizie pentru a scuti România de criză întrucât Parlamentul urma să voteze marţi suspendarae sa din funcție. El a catalogat demersul drept „nefondat și păgubos”.

„Suspendarea președintelui este un demers inutil, pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție, după alegerea noului președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată n-am încălcat Constituția și este un demers păgubos. De aici, toată lumea pierde, nimeni nu câștigă”, a declarat Klaus Iohannis, după o întâlnire cu liderii coaliției de guvernare.

„Peste puține zile, în Parlament se va vota suspendarea mea, iar România va intra în criză, pentru că se declanșează referendumul de demitere a președintelui. Acest demers va avea efecte în plan intern și, din păcate, în plan extern. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite președintele, după ce a început procedura de alegere a unui nou președinte. Nu va înțelege nimeni ce rost are un astfel de demers când președintele în funcție va pleca oricum. Vom fi de râsul lumii, mai pe românește. Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcție. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România! ”, a mai spus Iohannis.

Luni, Parlamentul de la Bucureşti a votat începerea procedurii de suspendare a acestuia din funcţie.

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, va prelua intermar funcția de președinte al României, până la alegerea unui nou președinte, în luna mai.

Cel de al doilea mandat al lui Klaus Iohannis- și ultimul – a expirat în 21 decembrie 2024. Curtea Constituțională a decis atât anularea alegerilor prezidențiale, cât și rămânerea în funcție a lui Iohannis, până la instalarea unui nou președinte.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...