O expoziție dedicată împlinirii a 100 de ani de la adoptarea Constituției din 1923 a fost inaugurată, astăzi, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău. La eveniment au participat reprezentanți ai președinției R. Moldova, ai parlamentului și ai Guvernului, judecători ai Curții Constituționale a României și ai Curții Constituționale a R. Moldova, precum și ai Academiei de Științe a Moldovei și ai Universității de Stat din Moldova.
La manifestare a fost prezent primul ambasador al României la Chișinău, actualul președintele al Curții Constituționale a României, Marian Enache, care a ținut un discurs de deschidere. În cadrul acestuia, a declarat că evenimentul de astăzi reprezintă o sărbătoare comună și un moment important pentru istoria constituțională a României și a Republicii Moldova.
„Constituția din 1923 rămâne în istorie drept Constituția națiunii române unite, care reflecta identitatea și etosul poporului român, un larg spirit de toleranță, precum și valori europene. România și Republica Moldova sunt unite prin afinități profunde de ordin istoric, de credință, limbă și tradiții comune, precum și prin memoria unei comuniuni de istorie constituțională și statală. Pentru România și Republica Moldova, Constituția din 1923 reprezintă un valoros patrimoniu al constituționalismului de tip occidental, care ne evocă rădăcinile constituționale comune și ne arată un viitor european comun”, a punctat Marian Enache.
Expoziția va putea fi vizitată până în data de 20 ianuarie 2024, în Sala Unirii a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, iar în cadrul expoziției, vor fi prezentate exemplarul original al Constituțiunii din 1923, precum și cel al Constituțiunii Române din 1866, cu sprijinul partenerilor instituționali ai evenimentului: Administrația Prezidențială a României – Muzeul Național Cotroceni, Banca Națională a României și Biblioteca Metropolitană București.