Licența obligatorie pentru importul de cereale trebuie prelungită și în 2025, solicită asociațiile de profil

Trei organizații de profil, Asociația producătorilor de cereale, cea a producătorilor de culturi oleaginoase și „Forța Fermierilor”, solicită repetat autorităților centrale să prelungească licența obligatorie pentru importul de cereale, mecanism care expiră în 31 decembrie 2024. Demersul a fost expediat Guvernului, Parlamentului și Ministerului Agriculturii.

Potrivit celor trei asociații, solicitarea este făcută în contextul situației financiare dezastruoase cu care se confruntă sectorul, cauzată de consecințele războuiului din Rusia și Ucraina, inflația exorbitantă din 2022-2023 și seceta prelungită din ultimii ani.

„Cerealele și oleaginoasele importate din Ucraina au o influență foarte mare asupra oscilațiilor de dpreț pe piața internă de achiziție, comerț și export al țării noastre, fapt demosntrat în perioada 2022-2023, care a cauzat pierderi de multe miliarde de lei producătorilor locali”, se arată în demersul celor trei asociații de profil.

Amintim, licența obligatorie pentru importul de grâu, porumb și floarea-soarelui a fost introdusă pentru prima dată în 11 octombrie 2023 și a fost funcțională în perioada stării de urgență, care s-a încheiat în 31 decembrie. Ulterior, deciziile de prelungire a termenului pentru trei luni au fost luate în ianuarie și aprilie, iar, conform legislației, a treia extindere nu mai putea fi efectuată.

Astfel, în 26 iunie mecanismul fusese anulat și își încheiase activitatea și comisia specială care elibera actele. La insistența agricultorilor și în urma amenințărilor cu proteste, Ministerul Agriculturii a venit cu un proiect pentru prelungirea licenței obligatorii pentru tot parcursul anului 2024, document care a fost votat la începutul lunii iulie de Parlament. Noul proiect prevedea că acest termen va putea fi extins cu cel mult 12 luni.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram