Președintele Coreei de Sud a cedat presiunilor propriului partid și a anunțat că va ridica legea marțială, în urma votului parlamentar împotriva măsurii

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat miercuri seara că va ridica până la urmă legea marțială pe care o impusese cu doar câteva ore înainte, respectând un vot parlamentar împotriva măsurii. Yoon a declarat legea marțială pentru a contracara „forțele anti-statale” din rândul Parlamentului, însă în cele din urmă a cedat presiunilor propriului partid, scrie hotnews.ro, cu trimitere la presa internațională. 

Președintele sud-coreean, Yoon Suk Yeol, a declarat într-un discurs televizat că a încercat să adune cabinetul pentru a ridica legea marțială, dar membrii nu au putut ajunge „din cauză din cauză că este prea dimineață” (la ora publicării știrii, în Seul este trecut de ora 05:00 dimineața n.r). El spune că de îndată ce va aduna numărul minim care trebuie să fie prezent pentru ca legea marțială să fie ridicată, o va face.

La câteva momente după ce președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a anunțat că va ridica legea marțială, oamenii strânși în fața Adunării Naționale au sărbătorit anunțul, relatează agenția de presă AFP. Potrivit Constituției, cabinetul președintelui trebuie să „delibereze” și să revizuiască decizia de ridicare a legii marțiale. Nu este clar dacă Yoon se va conforma votului parlamentarilor, așa cum prevede legea, sau ce va spune cabinetul, notează CNN.

Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a decretat „legea marțială de urgență”, acuzând opoziția politică de controlul parlamentului și de simpatii față de Coreea de Nord. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe televizate, în care liderul sud-coreean a afirmat că măsura este esențială pentru apărarea ordinii constituționale a țării, transmite Sky News.

„Declar legea marțială pentru a proteja Republica Coreea liberă de amenințarea forțelor comuniste nord-coreene, pentru a eradica forțele anti-stat pro-nord-coreene care jefuiesc libertatea și fericirea poporului nostru și pentru a proteja ordinea constituțională liberă,” a declarat președintele Yoon.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...