În plin sezon estival, când numărul celor care călătoresc peste hotare sau revin acasă crește semnificativ, Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră anunță măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului la punctele de trecere a frontierei.
Autoritățile de resort menționează într-un comunicat că, pentru a face față fluxului sporit de persoane și mijloace de transport, activează în regim intensificat și aplică un pachet de măsuri care vizează reducerea timpului de așteptare și organizarea eficientă a traficului.
Pentru a evita aglomerațiile, Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră le recomandă călătorilor să utilizeze toate punctele de trecere disponibile și să consulte aplicația „Traficul on-line în posturile vamale de frontieră” de pe site-ul Serviciului Vamal.
Călătorii pot solicita informații și asistență la Centrul Unic de Apel al Serviciului Vamal, la numărul +373 22 78 88 88, sau la Call Center-ul Poliției de Frontieră, la +373 22 259 717, disponibile 24/24.