VIDEO | Încă o porțiune importantă din Autostrada Moldovei va fi gata în 2025. Este vorba despre lotul Focșani – Bacău

Asociația Moldova vrea Autostradă (MVA) a postat imagini noi cu lucrările pe șantierul lotului 2 al Autostrăzii A7 Focșani – Bacău. Reprezentanții organizației au remarcat în special progresul de la structura peste râul Trotuș înregistrat în doar câteva săptămâni. Astfel, constructorul român trece de jumătatea lucrărilor pe Lotul 2 și atinge un progres fizic de 52%.

„Este unul dintre loturile despre care estimam încă de la începutul anului că are șanse reale să fie gata până la final de 2025, iar cifrele confirmă această prognoză. De asemenea, progres remarcabil și la pasajul peste râul Trotuș, unde, cu doar câteva săptămâni în urmă, albia era complet inundată ca urmare a precipitațiilor. Acum 2 zile, aproape toate grinzile metalice erau deja montate, iar ultimele se sudau în momentul filmării. Este foarte posibil ca astăzi toate să fie pe poziții”, menționează cei de la MVA, citați de Economica.ro.

Potrivit autorului imaginilor, între cele două pasaje, prin pădure, compania de construcții lucra intens la asfaltare, folosind două finisoare simultan.

Pe 13 iunie, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a prezentat, la rândul său, imagini video cu șantierul Autostrăzii A7 Focșani – Bacău, lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni.

„Pe acest lot, constructorul a ajuns la un studiu fizic de execuție a lucrărilor de aproape 50%”, precizau atunci cei de la DRDP Iași.

Autostrada A7, denumită și Autostrada Moldovei sau Autostrada Unirii Principatelor Române, aflată în construcție, pornește de la Ploiești și se încheie la Siret, la granița cu Ucraina. A fost denumită astfel deoarece leagă, în premieră, prin autostradă, provinciile istorice Moldova și Țara Românească. Aceasta se va intersecta la un moment dat cu o altă autostradă, A8 sau Autostrada Unirii, care traversează Carpații, de la Târgu Mureș, și va ajunge până la Iași, iar de acolo la Ungheni, la granița cu Republica Moldova.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...