
Astăzi se împlinesc 34 de ani de la moartea lingvistului, profesorului universitar și publicistului Ion Dumeniuc, una dintre personalitățile marcante ale renașterii naționale din R. Moldova. Prin activitatea sa științifică, didactică și publică, acesta a contribuit decisiv la afirmarea limbii române și la revenirea la alfabetul latin, într-o perioadă în care identitatea lingvistică și culturală românească era încă supusă presiunilor sovietice.
Ion Dumeniuc s-a născut în 5 mai 1936, în satul Socii Noi, județul Bălți, astăzi raionul Fălești. După absolvirea Școlii Pedagogice din Soroca, în 1957, și-a continuat studiile la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității de Stat din Moldova, pe care a absolvit-o în 1963. Ulterior, a urmat studiile de doctorat, obținând titlul de doctor în filologie cu o teză consacrată dezvoltării terminologiei agricole în perioada sovietică.
A activat în calitate de asistent, lector și profesor la Catedra de Limbă Română, denumită moldovenească în perioada RSSM, a Universității de Stat din Moldova. S-a remarcat atât prin activitatea de cercetare, cât și prin contribuția la pregătirea mai multor generații de filologi. A elaborat cursuri universitare, manuale și materiale didactice, printre care „Introducere în lingvistică”, „Fonetica și fonologia”, „Lingvistică generală”, „Limba română pentru autodidacți” și „Îndrumar de ortografie”.
Dincolo de activitatea academică, Ion Dumeniuc a fost unul dintre apărătorii consecvenți ai unității limbii române și un combatant al teoriilor sovietice privind existența unei așa-zise limbi „moldovenești”. A pledat pentru proclamarea limbii române drept limbă de stat și revenirea la alfabetul latin, implicându-se în elaborarea proiectelor legislative care au făcut posibilă această schimbare istorică.
Un rol deosebit l-a avut în familiarizarea populației cu scrierea latină. În anii 1989–1990, împreună cu lingvistul Nicolae Mătcaș, a realizat la Televiziunea Moldovei ciclul de emisiuni „Învățăm a citi și a scrie cu caractere latine”. Lecțiile televizate, difuzate seară de seară, au ajutat mii de oameni să deprindă noile reguli de scriere și pronunțare a limbii române. Totodată, a susținut prelegeri în limba rusă, publicate în presa de limbă rusă, pentru a explica necesitatea și importanța revenirii la grafia latină.
În 1991, Ion Dumeniuc a devenit director al Departamentului de Stat al Limbilor, instituție implicată în promovarea și aplicarea legislației lingvistice. A fost, de asemenea, primul redactor-șef al revistei „Limba Română”, publicație lansată la 1 ianuarie 1991, pe care a condus-o până la sfârșitul vieții.
A semnat aproximativ 150 de articole, studii de specialitate și lucrări didactice, abordând probleme de sociolingvistică, lexicologie, analiză contrastivă a limbilor și cultura comunicării.
Pentru activitatea sa, a fost distins cu titlul onorific de Eminent al Învățământului Public, Ordinul Republicii și Ordinul „Gloria Muncii”.
Ion Dumeniuc s-a stins din viață în 3 noiembrie 1992, la Chișinău, la doar 56 de ani.