Un microbuz cu pasageri a căzut în Dunăre, luni după-amiază, după ce s-a ciocnit cu un alt autovehicul, pe DN6, pe un viaduct, în judeţul Mehedinţi. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Nu se știe câte persoane erau la bord. Șoferul autoturismului implicat în accident a fost rănit și a fost dus la spital.
Potrivit publicației locale Actual Mehedinți, accidentul s-a produs în zona viaductului Bahna. Potrivit ISU Mehedinți, la fața locului au fost trimise 3 echipaje de stingere, un echipaj de descarcerare, un container multirisc, o ambulanța SMURD și o ambarcațiune. Planul Roșu de Intervenție a fost activat la ora 15:55.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că locația exactă a căderii microbuzului în Dunăre nu este cunoscută. De asemenea, nu se știe câte persoane se aflau la bord. Căutările sunt îngreunate de apa tulbure.
Specialiștii estimează că șansele de supraviețuire ale eventualilor pasageri sunt extrem de reduse, având în vedere timpul scurs de la producerea accidentului.