Rusia își asumă responsabilitatea pentru atacul asupra orașului Sumî, soldat cu zeci de victime

Ministerul Apărării al Rusiei a recunoscut că a efectuat un atac asupra orașului Sumî cu două rachete „Iskander-M”. Moscova susține că ținta atacului său, în care și-au pierdut viața și au fost răniți zeci de oameni, inclusiv copii, a fost o reuniune a comandamentului Forțelor Armate Ucrainene.

„În urma lovirii țintei, peste 60 de militari ucraineni au fost eliminați”, susțin oficialii ruși.

Autoritățile ucrainene au raportat că două rachete balistice lansate duminică dimineață au lovit centrul orașului Sumî, situat la 30 de kilometri de granița cu Rusia, ucigând cel puțin 34 de persoane, inclusiv doi copii, și rănind alte 119. Acesta a fost al doilea atac aerian de amploare care a vizat civili în Ucraina în ultima săptămână.

Întrebat despre atac, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că forțele armate ruse lovesc „exclusiv ținte militare și conexe”. Ministerul Apărării al Rusiei a precizat că atacul a vizat locul unei reuniuni a comandamentului grupului operativ-tactic „Siversk” și a acuzat Kievul că folosește civili drept scut, organizând întâlniri militare în centrul orașului.

„Regimul de la Kiev continuă să folosească populația ucraineană drept scut uman, plasând obiective militare și organizând evenimente cu participarea militarilor în centrul unui oraș dens populat”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării al Rusiei.

Primarul orașului Konotop, al doilea ca mărime din regiunea Sumî, Artiom Semenihin, a declarat că forțele ruse au atacat Sumî în timpul unui eveniment la care participau militari ucraineni, inclusiv o ceremonie de decorare a membrilor Brigăzii 117 de apărare teritorială. Potrivit acestuia, militarii nu au fost răniți, deoarece au reușit să se adăpostească la timp.

Fostul deputat ucrainean Igor Mosiiciuk a menționat, de asemenea, ceremonia de decorare, iar deputata Radei Supreme, Mariana Bezuhla, a cerut încetarea „adunării militarilor pentru ceremonii de decorare în orașe pașnice”, transmite The Moscow Times.

Administrația militară a raionului Berdicev a raportat pe Facebook că, în urma atacului rusesc asupra orașului Sumî, colonelul Iuri Iula, comandantul Brigăzii 27 de artilerie reactivă „Petro Kalnîșevski” și fost adjunct al comandantului Brigăzii 26 de artilerie a armatei ucrainene, a fost ucis. Postarea a fost ulterior ștearsă, dar mai multe publicații ucrainene au relatat despre acest incident, mai scrie sursa citată.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut un răspuns global la atac, precizând că prima rachetă a lovit clădiri universitare, iar a doua a explodat deasupra unei străzi.

„Doar o presiune reală asupra Rusiei poate opri acest lucru. Avem nevoie de sancțiuni tangibile împotriva sectoarelor care finanțează mașinăria de ucis a Rusiei”, a scris el luni pe rețelele de socializare.

În această lună, trupele ruse au lansat asupra Ucrainei 2.800 de bombe aeriene, peste 1.400 de drone de atac și aproximativ 60 de rachete de diferite tipuri. Atacul asupra orașului Sumî a avut loc după un alt atac cu rachete, pe 4 aprilie, asupra orașului natal al lui Zelenski, Krivoi Rog, în care au murit aproximativ 20 de persoane, inclusiv nouă copii.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...