Mihai Popșoi este convins că „scenariul aducerii celor 10.000 de soldați ruși” nu va fi permis de Chișinău și parteneri: Riscul este însă real

La aproape trei săptămâni de la declarația premierului Dorin Recean despre desfășurarea celor 10.000 de soldați ruși în R. Moldova în cazul în care la Chișinău vine o guvernare loială Rusiei, asupra subiectului s-a expus și ministrul de Externe, Mihai Popșoi. Demnitarul susține că „riscul este real”, deși este convins că autoritățile de la Chișinău și partenerii nu vor permite acest lucru.

„Ne aducem aminte bine acel plan inițial al Federației Ruse, care nu s-a realizat, acea Novorosia – care să conecteze Donbasului cu regiunea transnistreană, prin ocuparea întregii coaste a Mării Negre. Grației curajului armatei ucrainene și sprijinului internațional au împiedicat această catastrofă regională. Cu siguranță, Republica Moldova cu partenerii săi internaționali nu va admite asemenea situație, dar riscul este unul real. Noi știm bine ce instrucțiuni primesc politicienii moldoveni care merg la Moscova. Știm care sunt riscurile în cazul în care vom avea o guvernare prorusă”, a declarat Mihai Popșoi în cadrul unei emisiuni de la Moldova1.

Amintim că, la începutul lunii iunie, în cadrul unui interviu pentru Financial Times, premierul Dorin Recean a declarat că Rusia intenționează să desfășoare 10.000 de soldați în regiunea transnistreană și urmărește să instaleze un guvern pro-Kremlin în Republica Moldova pentru a putea face acest lucru.

Ulterior, și șefa statului, Maia Sandu, a declarat că deține „niște informații” că acest scenariu ar putea fi pus în practică în situația în care „puterea de la Chișinău va fi controlată de Moscova”.

Iar șeful Comisiei parlamentare pentru securitate, Lilian Carp, preciza că în cazul unui asemenea pericol, Moscova i-ar putea aduce pe acești soldați, pe rând, prin Aeroportul Internațional Chișinău.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...