Now Reading: Mihai Viteazul, 433 de ani de la venirea pe tronul Valahiei. Drumul de la negustor la primul unificator al țărilor române
- 01
Mihai Viteazul, 433 de ani de la venirea pe tronul Valahiei. Drumul de la negustor la primul unificator al țărilor române
Mihai Viteazul, 433 de ani de la venirea pe tronul Valahiei. Drumul de la negustor la primul unificator al țărilor române
Acum 433 de ani, în 2 septembrie 1593, Mihai Viteazul urca pe tronul Țării Românești, după una dintre cele mai spectaculoase ascensiuni politice din istoria medievală. În mai puțin de șapte ani, domnitorul avea să ajungă să stăpânească, pentru scurt timp, Valahia, Ardealul și Moldova, realizând în 1600 prima unire politică a celor trei țări românești sub autoritatea unui singur domn.
Drumul lui Mihai spre tron a fost însă unul neobișnuit. Născut în 1558, viitorul domnitor nu provenea din rândul celor mai puternice familii boierești ale vremii și, în tinerețe, s-ar fi ocupat inclusiv cu negoțul de vite. Ascensiunea sa a început cu sprijinul unchiului său, Iane Cantacuzino, unul dintre cei mai bogați și influenți boieri ai epocii.
Protecția acestuia i-a permis lui Mihai să urce rapid în ierarhia politică. A fost bănișor de Mehedinți, mare stolnic în 1590, mare postelnic în 1591-1592, iar ulterior mare agă. Între 1592 și 1593 a ajuns ban al Olteniei, una dintre cele mai importante dregătorii din Țara Românească.
Domnia, cumpărată la Constantinopol
Ascensiunea lui Mihai a fost întreruptă de un complot al boierilor împotriva domnitorului Alexandru cel Rău, nepot al lui Alexandru Lăpușneanu, la care se presupune că ar fi participat. Mihai s-a refugiat pentru scurt timp în Transilvania, iar după aproximativ două săptămâni a plecat la Constantinopol, unde urma să încerce ceea ce părea aproape imposibil – să obțină de la Poarta Otomană tronul Țării Românești.
La Istanbul, Mihai a beneficiat de sprijinul unchiului său, Iane Cantacuzino, al lui Andronic Cantacuzino, dar și de susținerea diplomatului englez William Harborne, potrivit relatărilor istorice despre ascensiunea sa. În alegerea lui Mihai au contat și numeroasele plângeri ale boierilor munteni împotriva lui Alexandru cel Rău, dar și interesul sultanului Murad al III-lea de a avea un domnitor capabil să mențină liniștea într-o perioadă în care Imperiul Otoman se pregătea de confruntarea cu Habsburgii.
Cel mai important argument al lui Mihai a fost însă unul financiar. Pentru a obține tronul, viitorul domnitor s-a împrumutat masiv de la creditori din Constantinopol și a oferit sume considerabile și daruri dregătorilor otomani. Unele surse istorice menționează suma de aproximativ 1,5 milioane de galbeni, destinată cumpărării sprijinului celor care puteau decide soarta tronului, inclusiv al marelui vizir Sinan Pașa.
Mihai și-a asumat, în același timp, și obligația de a achita datoriile rămase de la predecesorul său către Poartă. Povara financiară era uriașă. Un contemporan observa că, dacă ar fi fost vânduți toți oamenii din Țara Românească, tot nu ar fi fost suficienți pentru plata datoriilor. Prin urmare, Mihai a intrat în țară nu doar ca domnitor, ci și ca un om urmărit de datorii uriașe. Creditorii din Constantinopol aveau să vină ulterior în Țara Românească pentru a-și recupera banii și dobânzile. Paradoxal, tocmai această situație financiară extremă ar putea explica și o parte din strategia lui Mihai. Istoricii au văzut în asumarea unor obligații aproape imposibil de achitat unul dintre indiciile că viitorul domnitor avea deja în vedere desprinderea de controlul otoman. Dacă ar fi reușit să-și consolideze puterea și să se ridice împotriva Porții, plata datoriilor către aceasta ar fi devenit, evident, o chestiune secundară.
De la domn susținut de Poartă la adversar al Imperiului Otoman
Mihai a urcat pe tron într-un moment extrem de complicat pentru Țara Românească. Imperiul Otoman era una dintre cele mai mari puteri ale Europei, iar domnitorii de la București depindeau în mare măsură de Poartă. Mihai avea însă două obiective care aveau să-i definească domnia: înlăturarea dominației otomane și extinderea autorității sale asupra celorlalte țări românești.
Pentru primul obiectiv, domnitorul și-a consolidat relațiile cu vecinii și s-a apropiat de alianța antiotomană cunoscută drept Liga Sfântă. În 1594 a declanșat revolta împotriva otomanilor, iar confruntarea avea să atingă unul dintre momentele sale cele mai importante în vara anului 1595.
La Călugăreni, la 23 august 1595, Mihai a obținut o victorie importantă împotriva armatei otomane, mult superioară numeric. Deși victoria nu a însemnat înfrângerea definitivă a otomanilor, ea a devenit unul dintre cele mai cunoscute momente militare ale domniei sale. După campaniile împotriva otomanilor, Mihai și-a îndreptat atenția către Transilvania și Moldova.
1600, anul în care cele trei țări au ajuns sub aceeași autoritate
În 1599, Mihai Viteazul a intervenit în Transilvania, unde l-a înfrânt pe principele Andrei Báthory în bătălia de la Șelimbăr, la 18/28 octombrie. La 1 noiembrie 1599, Mihai a intrat triumfal în Alba Iulia, devenind conducător al Transilvaniei.
Era primul pas către ceea ce avea să devină, în anul următor, cea mai importantă realizare politică a domniei sale. În primăvara lui 1600, Mihai a pornit campania împotriva Moldovei, aflată sub domnia lui Ieremia Movilă și în sfera de influență a Poloniei. Armata sa a înaintat rapid, iar rezistența moldovenilor s-a prăbușit.
La 27 mai 1600, Mihai Viteazul ajungea să controleze cele trei țări românești: Țara Românească, Transilvania și Moldova. În documentele emise ulterior apare titlul de „Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei”.
Momentul a reprezentat prima unire politică a celor trei principate sub autoritatea unui singur conducător și avea să devină, peste secole, unul dintre cele mai puternice simboluri ale ideii de unitate românească.
Unirea lui Mihai nu a fost însă un stat național în sensul modern al termenului și nici nu a durat mult. Domnitorul a întâmpinat opoziția nobilimii transilvănene și ostilitatea marilor puteri din jur, fiecare având propriile interese în regiune.
În septembrie 1600, Mihai a fost înfrânt la Mirăslău de trupele nobilimii transilvănene sprijinite de generalul imperial Giorgio Basta și a pierdut controlul asupra Transilvaniei. Moldova a revenit ulterior sub autoritatea Movileștilor, iar în Țara Românească a ajuns la putere Simion Movilă. Astfel, proiectul politic al lui Mihai Viteazul s-a destrămat la doar câteva luni după ce cele trei țări ajunseseră sub aceeași autoritate.
Domnitorul avea să încerce să-și recâștige poziția cu sprijinul împăratului Rudolf al II-lea. A revenit în Transilvania și, împreună cu trupele imperiale, l-a învins pe Sigismund Báthory la Gorăslău, în august 1601. Victoria nu i-a mai oferit însă șansa de a-și reconstrui proiectul politic. La 9 august 1601, Mihai Viteazul a fost ucis la Câmpia Turzii din ordinul generalului Giorgio Basta. Avea doar 43 de ani.
Deși unirea realizată de Mihai Viteazul a durat doar câteva luni, momentul din 1600 a dobândit o semnificație istorică mult mai mare în secolele următoare. În istoriografia românească, Mihai a devenit simbolul primei reuniri politice a celor trei țări românești, iar figura sa a fost asociată ulterior cu idealul unirii care avea să fie împlinit, în forme diferite și în alte condiții istorice, în 1859 și 1918.
În acest sens, domnia începută la 2 septembrie 1593 avea să transforme un boier oltean ajuns domn printr-o negociere costisitoare la Constantinopol într-una dintre cele mai puternice figuri politice și militare ale istoriei românilor.
