Moldovenii consumă din ce în ce mai multă bere. Diferența e de ordinul zecilor de milioane de litri, față de acum câțiva ani

Piața berii din Republica Moldova este în creștere, iar consumul s-a majorat cu aproape un sfert în ultimii șase ani. În 2025, moldovenii au consumat 128,7 milioane de litri de bere, față de 105,3 milioane de litri în 2019, potrivit unei analize prezentate de economistul Stas Madan, citată de Bani.md.

Datele arată că, în perioada 2019-2025, consumul total de bere a înregistrat o creștere medie anuală de 3,7%. În termeni absoluți, piața a crescut cu 23,4 milioane de litri sau cu aproximativ 22% față de nivelul din 2019.

Raportat la populația cu vârsta de peste 15 ani, consumul mediu ajunge la aproximativ 61 de litri de bere pe persoană pe an, echivalentul a 122 de halbe de câte 0,5 litri.

„Practic, în medie pentru un moldovean perioada inter-berică, între două halbe, este de trei zile”, constată Madan.

O parte importantă a cererii este acoperită de industria autohtonă. Potrivit economistului, producătorii locali asigură aproximativ 70% din consumul intern, în timp ce berea de import reprezintă circa 30% din piață.

Altfel spus, din fiecare zece halbe de bere consumate în Republica Moldova, șapte sunt produse în țară, iar trei provin din import.

Madan remarcă și rolul producătorilor locali, atât al companiilor mari, cât și al berăriilor mai mici, în menținerea unei ponderi ridicate a producției autohtone pe piață.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...