Moment de reculegere la nivel național pentru cei doi polițiști care și-au pierdut viața în urma accidentului din Sângerei

Poliția Națională anunță un moment de reculegere pentru cei doi polițiști care și-au pierdut viața în urma gravului accident rutier produs la Sângerei, în timpul unei patrulări. În semn de respect și recunoștință pentru sacrificiul inspectorilor, la ora 09:00, toate mașinile de poliție vor porni simultan sirenele, indiferent de locul în care se află sau de misiunile pe care le desfășoară.

„Acest gest simbolic reprezintă un omagiu adus de polițiști sacrificiului, devotamentului și serviciului colegilor lor în slujba cetățenilor și a siguranței publice. Adresăm sincere condoleanțe familiilor îndurerate, colegilor și tuturor celor afectați de această pierdere. Totodată, rugăm cetățenii să dea dovadă de respect, înțelegere și solidaritate în timpul acestui moment solemn. Vă îndemnăm să nu vă alarmați la auzul sirenelor și să evitați orice stare de panică, întrucât acestea vor fi utilizate exclusiv în cadrul acestui gest de comemorare”, se arată în mesajul IGP.

Amintim că, marți, doi polițiști, de 25 și de 29 de ani, au fost loviți de un vehicul în timp ce se aflau alături de mașina de patrulare. Gravul accidentul a avut loc în satul Grigorăuca din raionul Sângerei. Inspectorii Mihail Chiriac și Nicolae Dragan au fost transportați în stare gravă la spital. La scurt timp, polițiștii au decedat din cauza traumatismelor.

Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, șoferul care a produs accidentul ar fi adormit la volan.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...