Purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, îi recomandă premierului Republicii Moldova, Dorin Recean, să-i amendeze pe moldoveni și atunci când respiră. Reacția oficialului de la Moscova vine după ce Recean a declarat că poliția îi va sancționa pe cei care se vor afișa, de 9 mai, cu panglica rusească „Sf. Gheorghe”.
„Această panglică este un atribut al ordinului „pentru victoria asupra Germaniei în marele război pentru apărarea patriei 1941-1945. Premierului moldovean îi atrag atenția că, pe 7 septembrie, este celebrată Ziua internațională a aerului curat. Poate aplica amenzi pentru fiecare respirație”, a scris Zaharova pe pagina sa de Telegram.
Anterior, premierul Dorin Recean a avertizat că poliția va sancționa toate persoanele care, pe 9 mai, vor purta așa-numitele panglici ale Sfântului Gheorghe.
„Poliția Națională pregătește acum toate reglementările necesare în acest sens, ulterior reprezentanții MAI vor ieși public și vor anunța exact cum vor documentați și sancționați cei care nu respectă legislația. Decizia Curții Constituționale nu schimbă absolut nimic, de aceea toată lumea trebuie să înțeleagă că aceste simboluri sunt interzise în R. Moldova”, a declarat șeful cabinetului de miniștri.