
Reducerea oportunităților de veto în Uniunea Europeană s-a făcut aproape de fiecare dată înaintea marilor extinderi. Nu e ceva „contra” noilor membri, ci o ajustare tehnică pentru ca UE să funcționeze cu mai multe state la masă. Este comentariul fostului ministru al afacerilor externe, Nicu Popescu, numit, săptămâna trecută, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, la dezbaterile din spațiul public privind dreptul de veto în UE, transmite IPN.
În mesajul său pe rețele de socializare, Nicu Popescu a menționat că, în ultimele zile, în spațiul public se discută tot mai mult despre dreptul de veto în Uniunea Europeană. Potrivit lui, acest subiect a fost imediat preluat de cei „anti-europeni”, care vorbesc despre „discriminare” și „pierdere a suveranității”.
Nicu Popescu a precizat că, în prezent, peste 80% din deciziile UE se iau prin majoritate calificată și mai puțin de 20% dintre decizii permit drept de veto – în special în politică externă, securitate, apărare sau impozitare.
„Uniunea Europeană are azi 27 de state membre și 10 candidați. O Uniune cu 37 de state riscă să devină tot mai greu de gestionat dacă veto-ul se aplică prea larg. De aceea, mai multe state, inclusiv Germania, Franța, România și Spania, au propus încă din 2023 extinderea deciziilor luate prin majoritate calificată, pentru a evita blocajele”, a subliniat fostul ministru de Externe.
Nicu Popescu a precizat că „dacă UE va reduce din nou oportunitățile de veto acum, Moldova ar fi tratată la fel cum au fost tratate Austria sau Finlanda la aderarea din 1995, când reducerea veto-ului s-a făcut prin Tratatul de la Maastricht”. În opinia lui, este o situație normală într-o Uniune în creștere, important e să fie explicată corect și comunicată cu argumente și o decizie bună privind momentul.
Emisarul Popescu afirmă că o Uniunea Europeană mai eficientă înseamnă și o aderare mai rapidă pentru Moldova.
„Pentru Moldova, interesul este clar: vrem să aderăm cât mai repede. O UE care decide mai simplu și mai eficient ne ajută atât până la, cât și după aderare. Dreptul de veto trebuie să rămână pentru chestiuni cu adevărat majore (apărare, securitate, politică externă), în rest – cooperarea și eficiența sunt în interesul nostru”, a subliniat Nicu Popescu.
Săptămâna trecută, deputatul PAS Nicu Popescu a anunțat că renunță la mandat pentru noua sa funcție de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice. Desemnarea sa a fost anunțată prin decretul prezidențial emis de Maia Sandu. Nicu Popescu își va începe din 10 noiembrie activitatea de emisar.