Procurorii anticorpupție și polițiștii de la INI au efectuat azi mai multe precheziții într-o cauză penală privind finanțarea ilegală a partidelor afiliate lui Ilan Șor. Ofițerii au constatat că mulți dintre membrii sau susținătorii formațiunilor primeau bani din surse nedeclarate oficial, iar multora le-au fost deschise conturi bancare în bănci din Federația Rusă.
„În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice din republică sunt remunerați lunar cu sume bănești, care nu sunt reflectate în evidența contabilă a formațiunilor. Astfel, în urma efectuării unui spectru larg de măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală s-a stabilit că destinatarii surselor bănești, potrivit materialelor cauzei penale, sunt membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice din țară, remunerați lunar din surse tenebre pentru activitățile prestate în contextul viitoarelor alegeri prezidențiale, inclusiv pentru participarea la mitinguri, flashmob-uri și acțiuni de protest”, se arată în comunicatul Poliției Naționale.
Instituția precizează că în urma deconspirării mai multor căi ilegale de finanțare din surse tenebre a partidelor politice afiliate lui Ilan Șor, acesta împreună cu alți reprezentanți ai organizației pe care o conduce au organizat o schemă nouă de finanțare, camuflând activitatea reprezentanților partidelor sub noțiuni de „voluntar”.
„Astfel, reprezentanților partidelor afiliate lui Ilan Șor, le sunt create conturi bancare în banca comercială ,,Promsvyazbank” din Federația Rusă (aflată sub sancțiuni internaționale pentru oferirea de sprijin armatei ruse în războiul din Ucraina), după care, pentru activitatea în folosul partidelor și pentru coruperea electorală în cadrul alegerilor care urmează să se desfășoare, prin intermediul aplicației ,,PSB” le sunt transferate pe conturile acestora sume de bani în ruble rusești, care variază de la 10 000 la 55 000 de ruble (echivalent a 1 975 – 10 870 MDL)”, mai scrie IGP.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri de ciornă, telefoane mobile și alte obiecte relevante pentru urmărirea penală.