
Semaforul de la trecerea la nivel cu calea ferată din satul Tătărești, raionul Strășeni, nu funcționează din cauza problemelor financiare ale Întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”, care nu poate achita cheltuielile pentru energia electrică. Explicația vine din partea Primăriei Tătărești, citată de bani.md, după ce o localnică a avertizat pe rețelele de socializare că a fost la un pas de o tragedie.
Femeia susține că semaforul de la trecerea feroviară este defect de mai mult timp și că, din cauza copacilor care reduc vizibilitatea, s-a trezit cu trenul „practic în spatele mașinii”, deși a oprit la indicatorul „STOP”, s-a asigurat și abia apoi a traversat calea ferată.
„Nu știu cine se face responsabil, dar solicit intervenția urgentă pentru a soluționa această problemă până nu s-a transformat într-una fatală”, a scris aceasta.
Contactat de redacția BANI.MD, directorul CFM, Serghei Cotelnic a declarat că semaforul nu lucrează din cauza unei defecțiuni a rețelei de curent, iar în maxim două zile o echipă de la calea ferată va înlătura pana de curent.
Primăria Tătărești, într-o postare pe Facebook, a precizat că a sesizat în repetate rânduri Administrația Căii Ferate.
„În urma mai multor adresări către Administrația Căii Ferate, am fost informați că instituția se confruntă cu dificultăți financiare și nu poate acoperi cheltuielile pentru energia electrică. Din acest motiv, nu funcționează doar semaforul de la trecerea la nivel cu calea ferată din satul Tătărești, ci și alte semafoare din țară”, au transmis reprezentanții administrației publice locale.
Potrivit Primăriei, CFM recomandă ca, până la remedierea problemei, toți participanții la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație: să oprească obligatoriu la indicatorul „STOP”, să se asigure că nu se apropie niciun tren și doar apoi să traverseze. Totodată, mecanicii de locomotivă au fost informați că instalațiile de semnalizare nu funcționează, iar trenurile circulă cu viteză redusă.
În vara anului 2025, CFM anunța că 30 de treceri la nivel cu calea ferată din Republica Moldova vor deveni nedirijate și vor fi semnalizate doar cu indicatoare rutiere, din cauza lipsei fondurilor. Barierele mecanice urmau să fie demontate, iar personalul responsabil, relocat.
Calea Ferată din Moldova traversează o criză financiară din 2022, după diminuarea tranzitului feroviar din Ucraina. Dificultățile au dus la întârzieri salariale și la scoaterea la licitație a unor vagoane, locomotive și cantități de fier vechi pentru acoperirea cheltuielilor. În 2025, întreprinderea a raportat pierderi de aproape 90 de milioane de lei față de aproape 250 în anul 2024.