
Teoria haosului spune că bătaia aripilor unui fluture poate declanșa, în anumite condiții, un uragan la mii de kilometri distanță. Nu este o afirmație literală, ci o metaforă despre felul în care schimbări aparent minore, dar riscante, pot produce consecințe uriașe într-un sistem complex. Am văzut știrea cu semaforul defect de la o trecere la nivel cu calea ferată din Strășeni și cu perspectiva sumbră ca acesta, în general, să fie scos, pentru că CFM nu mai are bani pentru a plăti facturile pentru energia electrică, iar șoferii să rămână aproape la mila Domnului, ghidați doar de un indicator STOP, ascuns deseori după stâlpi sau crengi.
Orice semafor defect creează haos în trafic, împinge șoferii la gesturi mai puțin controlate, iar riscul pentru pietoni crește. Acest dispozitiv a fost creat pentru siguranță și instituirea unei discipline, iar lipsa lui în locurile cu risc sporit poate duce la tragedii. Din păcate, exact această logică pare să lipsească din deciziile autorităților, care încă de anul trecut s-au apucat să scoată barierele de la zeci de treceri la nivel cu calea ferată, iar acum a venit rândul semafoarelor. Culmea e că acțiunile nu fac parte dintr-un proiect „sustenabil” de modernizare a infrastructurii, ci sunt rezultatul lipsei banilor, a incompetenței ce ar putea duce la tragedii. Nu-s finanțe, nu-i siguranță, iar statistica vorbește deja de la sine. În 2025 au fost 10 accidente la astfel de treceri, iar în prima jumătate a acestui an numărul a ajuns la 12.
Dacă un singur semafor defect poate bloca un cartier, ne putem imagina ce se întâmplă atunci când „semafoarele” care coordonează un stat (instituții, guvernanți) nu mai funcționează sincronizat. În trafic apar ambuteiaje, într-o societate apar crize, conflicte și neîncredere.
Haosul nu apare niciodată dintr-odată. Începe cu gesturi mici, aparent neînsemnate, apoi se propagă asemenea efectului fluturelui. Astăzi dispare un semafor. Mâine o barieră. Poimâine o regulă. Iar într-o zi constatăm că dezordinea a devenit normalitate.
Așadar, cu tupeu și nerușinare, statul a decis să ne lase fără niște culori ale semaforului și să ne bage și mai adânc în filmul alb-negru pe care îl regizează tot mai prost. Cunoscutul fizician englez John Dalton, care suferea de tulburări ale vederii cromatice, a avut un avantaj pe care guvernanții noștri nu-l au. El și-a recunoscut problema, a încercat să o înțeleagă, să o studieze și le-a cerut ucenicilor săi să găsească explicația. Daltonismul lui era o afecțiune a ochilor. Daltonismul guvernanților noștri este unul al responsabilității. Iar cel mai grav nu este că nu văd culorile semaforului, ci că nu se lasă tratați și refuză să vadă consecințele propriilor decizii.