O nouă dronă, o nouă reacție. Ministerul de Externe „condamnă cu fermitate” încălcarea spațiului aerian

Ministerul de Externe „condamnă cu fermitate” încălcarea spațiului aerian al R. Moldova, după ce o dronă rusească de tip Gheran-2 a căzut, noaptea trecută, în preajma satului Copanca din raionul Căușeni.

„Acest nou incident constituie o încălcare gravă și inacceptabilă a spațiului aerian al Republicii Moldova și confirmă încă o dată că războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei generează riscuri directe la adresa securității cetățenilor noștri și a întregii regiuni. Ministerul Afacerilor Externe își reafirmă angajamentul de a apăra suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova și va continua să colaboreze îndeaproape cu partenerii internaționali pentru consolidarea securității și rezilienței țării în fața unor asemenea amenințări”, a transmis printr-un comunicat Ministerul de Externe.

Amintim că, noaptea trecută, în jurul orei 01.00, o dronă căuzută la Copanca a explodat și a provocat un incendiu. Zona a fost securizată, iar instituțiile competente continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Ministerul Apărării a precizat în această dimineață că  drona de tip Gheran 2 (Shahed 136) a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în urma atacurilor aeriene ale Rusiei asupra regiunii Odesa.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...