Noul ambasador al Republicii Moldova în România, Mihai Mîțu, a înmânat oficial copiile scrisorilor de acreditare șefei diplomației române, Oana-Silvia Țoiu. Întrevederea de la Ministerul de Externe de la București
Noul ambasador al Republicii Moldova în România, Mihai Mîțu, a înmânat oficial copiile scrisorilor de acreditare șefei diplomației române, Oana-Silvia Țoiu. Întrevederea de la Ministerul de Externe de la București
Ministerul de Externe a reacționat în urma cazului unei drone, care de această dată a fost găsită în raionul Telenești. Instituția susține că aparatul este de „origine rusă” și că
Ministerul de Externe de la Chișinău a condamnat „ferm și fără echivoc” încălcarea gravă a spațiului aerian al țării de către mai multe drone, dintre care una s-a prăbușit în
Ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Ozerov, a declarat, la ieșirea din sediul Ministerului de Externe, unde i-a fost înaintată o notă oficială de protest după ce spațiul nostru
Ministerul de Externe anunță că a încheiat o nouă operațiune de evacuare a patru palestinieni din Fîșia Gaza. Este vorba de patru bărbați, soți ai unor moldovence, care au fost
Ministerul de Externe urmează să-și îmbunătățească securitatea cibernetică și sistemul digital, dar și infrastructura de gestionare a crizelor în cadrul unui proiect susținut de cele cinci țări din Europa de
Călătoria moldovenilor spre sau din Rusia, pe cale terestră, devine mai anevoioasă și mai costisitoare. De vineri, 12 septembrie, toate vămile de la frontiera dintre Polonia și Belarus, inclusiv traficul
Un angajat al Ambasadei Republicii Belarus în Moldova ar fi fost declarat persona non grata de autoritățile de la Chișinău. Informația a fost confirmată de sursele IPN, însă până în
Plicurile cu buletinele de vot pentru cei aproximativ 2500 de moldoveni care vor vota prin corespondență în străinătate au fost expediate spre secțiile speciale constituite în diasporă. Coletele cu toate
România se angajează să susțină în continuare Republica Moldova, în ceea ce privește cooperarea economică, interconectarea energetică și investițiile strategice. Asigurarea vine din partea ministrului român de Externe, Oana Țoiu,
Ministerul de Externe de la Chișinău anunță că urmărește cu îngrijorare escaladarea situației din Orientul Mijlociu, în urma atacurilor eriene reciproce dintre Iran și Israel, și susține că se alătură
Partidul „Inima Moldovei” a organizat un protest la Ministerul Afacerilor Externe în care a denunțat „implicarea angajaților acestei instituții în falsificarea alegerilor parlamentare în favoarea partidului de guvernare”. Potrivit protestatarilor,
Ministerul Afacerilor Externe a emis o alertă de călătorie în Rusia pentru cetățenii R. Moldova. Decizia a fost luată „în contextul agravării situației de securitate din regiune”, precum și ca
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi, a prezentat joi, 6 martie, comisiei politică externă și integrare europeană a legislativului două candidaturi pentru funcția de ambasadori. Astfel, în urma avizării favorabile,
„Stabilirea datei și a modalității de organizare a ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare reprezintă o prerogativă exclusivă a statului gazdă, în conformitate cu uzanțele diplomatice și agenda instituțiilor
Autoritățile de la Chișinău răspund Moscovei în urma incidentului de noaptea trecută, când în raioanele de sud au căzut mai multe fragmente de drone rusești în urma unui atac asupra
Ministerul Afacerilor Externe condamnă Moscova de ingerință inadmisibilă în treburile interne ale Republicii Moldova, după ce consilierul lui Vladimir Putin, Nikolai Patrușev, a declarat că autoritățile de la Chișinău, prin
Ambasada Republicii Moldova în India a fost inaugurată în cadrul unei ceremonii oficiale, eveniment organizat la 14 luni de la deschiderea misiunii în New Delhi. Ambasada este condusă de Ana
Cetățenii Republicii Moldova care intenționează să meargă în Israel, din 1 ianuarie 2025, vor trebui să achite o taxă și să se înregistreze, din timp, pe un sistem online al
Republica Moldova urmează să aibă noi ambasadori în Ungaria, Polonia și Bulgaria. Comisia parlamentară pentru politică externă a aprobat, miercuri, avizele pentru candidaturile agreate a trei noi ambasadori. Astfel, șeful
Ministerul de Externe de la Chișinău nu se grăbește să închidă temporar Ambasada R. Moldova la Kiev, după ce o serie de state, inclusiv SUA, au luat decizia de a
Ministerul de Externe de la Chișinău îi cere ambasadorului Rusiei, Oleg Ozerov, să înceteze propagarea falsurilor și să respecte normele idplomatice. Diplomația de la Chișinău a condamnat mai multe declarații nefondate
Cozile mari la cele două secții de votare din Moscova au fost create artificial în scopul periclitării procesului electoral. Este reacția Ministerului de Externe de la Chișinău despre aglomerația de
Lista sancțiunilor internaționale ar putea fi extinsă. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, potrivit căruia partenerii externi ai țării examinează posibilitatea extinderii listei de sancțiuni sau
Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor comunicate de Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă, se confirmă decesul unui cetățean al Republicii Moldova, urmare a masacrului produs în seara zilei
Mihai Popșoi va fi noul ministru de Externe. Anunţul a fost făcut de premierul Dorin Recean, în debutul şedinţei Guvernului. Totodată, Recean a anunţat că va mai fi creat un
Chișinăul propune dublarea numărului personalului în cadrul Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat de Ministerul de Externe. Potrivit documentului,
Rusia manifestă, de 30 de ani, o atitudine ostilă față de Republica Moldova, iar de la începutul invaziei în Ucraina și-a folosit întregul arsenal pentru a destabiliza situația de aici.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene recomandă tuturor cetățenilor Republicii Moldova să evite regiunile ruse de la granița cu Ucraina, în contextul amenințărilor de securitate existente în Federația Rusă. „Având
Ambasadorul Rusiei la Chișinău urmează să fie convocat la Ministerul de Externe, pentru a da explicații în legătură cu amenințările Rusiei cu privire la o eventuală bombardare a podului de
Ministerul de Externe pregătește o notă adresată Moscovei, prin care îi va cere să reducă numărul de angajați ai Ambasadei Rusiei în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de deputatul
14 cetățeni Moldoveni au fost evacuați din Sudan, anunță Ministerul de Externe de la Chișinău. Moldovenii au fost transportați cu două curse avia, una către Franța și cealaltă către Federația
Reuniunea miniștrilor de Externe ale Uniunii Europene a aprobat un pachet de sprijin, în valoare de 40 de milioane de euro, pentru Armata Națională a Republicii Moldova, prin intermediul Facilității