Uzina metalurgică de la Râbnița, una dintre cele mai importante surse de venit ale regimului separatist de la Tiraspol, va putea activa fără probleme încă cel puțin jumătate de an. Asta după ce ieri, autoritățile de la Chișinău au adoptat o astfel de decizie, în regim simplificat.
Potrivit Deschide.md, subiectul a fost dezbătut de Comisia pentru Situații Excepționale, care a dispus prelungirea, până la 30 septembrie, a termenului de valabilitate a autorizației de mediu privind gestionarea deșeurilor și a autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru „Uzina Metalurgică Moldovenească”. O hotărâre în acest sens a fost adoptată luni, 3 aprilie.
Totodată, compania transnistreană a fost obligată să raporteze, până la 30 aprilie, cantitatea deșeurilor emise, conform legislației naționale a R.Moldova.
Anterior, SA „Energocom” și Centrala de la Cuciurgan au semnat un nou contract, pentru jumătate de an, privind livrarea energiei electrice malului drept al Nistrului. Astfel, Energocom urmează să achiziționeze circa 282 MWh/lunar, ceea ce constituie peste 90% din necesarul de energie.