
Judecătorul Ion Chirtoacă, discutat în spațiul public după ce părinții săi au fost supuși audierilor în timpul evaluării, ar fi trecut testul dacă participa la vetting, proces ce-i vizează pe viitori judecători ai CSJ sau curți de apel. La pre-vetting, însă, unde se dă lupta pentru Consiliul Superior al Magistraturii și cel al Procurorilor, regulile sunt mult mai riguroase. Așa a comentat cazul lui Chirtoacă vicepreședintele PAS, Olesea Stamate, la emisiunea Rezoomat de la Rlive TV.
„Din ce am urmărit eu și interviul cu judecătorul nominalizat și audierea părinților dumnealui și ulterior am citit și decizia. Din punctul meu de vedere în cazul în care judecătorul respectiv ar fi supus vettingului și nu pre-vettingului nu ar fi avut o problemă să treacă. La pre-vetiing nu există această marjă financiară care îți permite de a da o anumită flexibilitate așa cum este la vetting. La vetting este de 9-10 mii de euro. Dacă vorbim de încălcarea eticii trebuie să fie o încălcare gravă a eticii în vetting. În pre-vetting erau regulile mai stricte”, a declarat Olesea Stamate.
Deputatul speră că decizia a fost una asumată și că reforma justiției nu va fi afectată în urma acestui caz.
„Nu aș vrea să comentez deciziile comisiei pre-vetting. Cred că sunt dintre cei care examinează fiecare decizie a comisiei și compară ca să vadă dacă aceste decizii sunt uniforme. Eu sper foarte mult că și comisia pre-vetting are grijă de acest aspect. Până la urmă ei au grijă de reputația lor și dacă aceste decizii vor ajunge la CEDO să nu fie condamnată Republica Moldova”, mai spune Olesea Stamate.
Judecătorul Ion Chirtoacă, pretendent pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, nu a promovat evaluarea reluată, întrucât nu întrunește criteriile de integritate financiară și etică. Decizia a fost luată la începutul săptămânii trecute de Comisia Pre-Vetting.
Procedura de evaluare a magistratului a fost pe larg mediatizată, după ce în luna martie părinții săi au fost supuși unor audieri de către membrii Comisiei care au vrut să afle sursele exacte de venit ale magistratului.
Acest fapt a stârnit nemulțumire și reacții în spațiul public, întrucât părinții lui Chirtoacă, plecați de mulți ani peste hotare, au fost ”interogați” chiar de fiul lor. Au fost întrebări legate de salariile primite în Italia, depozitul bancar deschis în Moldova, apartamentul din Chișinău, dar și alte întrebări.
Ion Chirtoacă a anunțat că va ataca la Curtea Supremă de Justiție decizia Comisiei pre-vetting. Candidatul consideră că evaluarea sa nu a fost obiectivă.