ONU suspendă evacuarea a peste 11.000 de marinari din Strâmtoarea Ormuz după atacul asupra unei nave comerciale

Organizația Maritimă Internațională (IMO), agenție specializată a ONU, a suspendat temporar operațiunea de evacuare a peste 11.000 de marinari rămași în Strâmtoarea Ormuz după izbucnirea războiului dintre SUA și Israel, pe de o parte, și Iran, pe de altă parte. Decizia a fost luată după ce o navă comercială a fost lovită în timp ce traversa strâmtoarea.

Secretarul general al IMO, Arsenio Dominguez, a declarat că o parte dintre nave au fost evacuate cu succes, însă organizația dorește să obțină „garanțiile de securitate necesare” înainte de reluarea operațiunii, scrie BBC.

Potrivit Centrului britanic pentru Operațiuni Maritime Comerciale (UKMTO), un „proiectil neidentificat” a lovit joi o navă aflată la aproximativ 7,5 mile marine sud-est de portul omanit Dahit. Nu au fost raportate victime.

Compania de securitate maritimă Vanguard a identificat nava drept Ever Lovely, sub pavilion Singapore. Potrivit companiei, vasul și-a continuat călătoria după atac și nu a avut nevoie de asistență. Presa americană, citând oficiali din SUA, susține că atacul a fost lansat de Iran.

Înaintea incidentului, Autoritatea iraniană pentru Afacerile Golfului Persic (PGSA), instituție creată pentru gestionarea traficului maritim în Strâmtoarea Ormuz, avertizase că toate navele comerciale trebuie să utilizeze exclusiv coridoarele de navigație aprobate de Teheran.

„Responsabilitatea pentru toate consecințele utilizării unor rute neautorizate va reveni proprietarului navei, operatorului și căpitanului acesteia”, a transmis instituția iraniană.

Dominguez a precizat că nava atacată nu făcea parte din operațiunea de evacuare coordonată de ONU.

„Am susținut întotdeauna că cel mai important lucru este siguranța marinarilor. Pentru a asigura o abordare coordonată și siguranța navigației, planul de evacuare va fi pus pe pauză până când vom avea o imagine completă asupra situației”, a declarat șeful IMO.

Operațiunea de evacuare a fost lansată marți și era descrisă de ONU drept una de amploare, realizată în cooperare cu Iranul, Omanul, Statele Unite și alte state din regiune.

Incidentul are loc la doar câteva zile după semnarea memorandumului de înțelegere dintre Washington și Teheran, care prevede negocieri timp de 60 de zile pentru un acord de pace și obligă Iranul să depună toate eforturile pentru a asigura circulația sigură și liberă a navelor comerciale prin Strâmtoarea Ormuz.

În pofida acestui angajament, Teheranul a anunțat că intenționează să perceapă taxe pentru ceea ce numește „servicii maritime”, măsură contestată de Statele Unite. Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că nicio țară nu poate impune taxe pentru utilizarea unui coridor maritim internațional.

După izbucnirea conflictului, Iranul a blocat practic Strâmtoarea Ormuz, rută prin care, înainte de război, tranzitau aproximativ 20% din exporturile mondiale de petrol și gaze naturale. Blocajul a provocat o creștere puternică a prețurilor la energie și perturbări în lanțurile globale de aprovizionare.

După semnarea memorandumului, cotațiile petrolului au scăzut, iar joi prețul unui baril a coborât temporar sub 72,5 dolari, revenind ulterior la aproximativ 73,2 dolari. Cu toate acestea, traficul maritim rămâne mult sub nivelul de dinaintea conflictului.

Potrivit datelor companiei Kpler, înainte de izbucnirea războiului aproximativ 125 de nave traversau zilnic Strâmtoarea Ormuz, în timp ce joi au fost înregistrate doar șase petroliere comerciale și două petroliere care transportau țiței iranian.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...