Întreb. Probabil instigat și de faptul că, la 64 de zile de la învestirea guvernului Recean, o formațiune politică – Coaliția pentru Unitate și Bunăstare – nu a primit răspuns la solicitarea făcută premierului moldovean de a investiga achiziționarea gazelor naturale asumate de către guvernul PAS în timpul mandatului Nataliei Gavrilița.
În același timp, observ că decidenții politici ai PAS au respins propunerea lui Ion Ceban, făcută în calitate de președinte al Mișcării Alternativa Națională, de a adopta, un pact național pro-european, la care să adere și pe care să-l semneze toate forțele politice existente în Republica Moldova.
În argumentarea făcută de către PAS se afirmă că, în anii 2020 și 2021, cetățenii Republicii Moldova și-au exprimat dorința de aderare la UE, iar partidul de guvernământ îl acuză pe Ceban că ar „face jocul rușilor”.
Ion Ceban deranjează decidenții politici ai Republicii Moldova pentru că este favorit să obțină un nou mandat de primar al capitalei moldovene în timp ce partidul de guvernământ nu are nici o alternativă viabilă. Așa se traduce respingerea de către Partidul Acțiune și Solidaritate a propunerii făcute de Ceban.
Argumente de acest tip, că un partid ar face jocul rușilor, au apărut și în 1996, atunci când la București a apărut ideea organizării întâlnirii de la Snagov unde, toate formațiunile politice românești, de la stânga la dreapta, și-au asumat integrarea europeană a statului român.
În 1996, formațiuni politice românești îl acuzau pe Ion Iliescu de simpatii pentru Federația Rusă și nu credeau în posibilitatea organizării și semnării, de către partide de orientări politice antagoniste, a unui document care punea România pe drumul ei ferm către Uniunea Europeană.
Am fost primul comentator al fenomenului politic moldovenesc care am conștientizat necesitatea semnării unui document similar Acordului de la Snagov de către partidele politice din Republica Moldova. Am scris de nenumărate ori despre importanța întâlnirii și semnării, cel mai probabil sub auspiciile instituției prezidențiale moldovenești, de către toți liderii politici moldoveni a unui document care ar stabili, odată pentru totdeauna, parcursul ireversibil al statului moldovean către Uniunea Europeană.
Este absolut logic ca promotorul Adunării Naționale din 21 mai, Partidul Acțiune și Solidaritate, este/ar trebui să fie, primul interesat pentru atragerea/organizarea și semnarea documentului de cât mai multe formațiuni politice moldovenești. Pentru că, în acest mod, s-ar realiza un larg consens politic pentru integrarea europeană. Lucru absolut necesar în condițiile în care nici o formațiune politică nu deține monopolul asupra proceselor de integrare europeană.
Excluderea, sub diferite pretexte, a unor partide politice moldovene de a participa la o acțiune care oferă statului moldovean un larg consens politic, trimite la gândul că Partidul Acțiune și Solidaritate nu își dorește cu adevărat să colaboreze cu toate forțele politice de orientare democratică și cu societatea civilă pentru realizarea unui act de guvernare care stabilește, permanent, viitorul statului moldovean în Uniunea Europeană.
Această eliminare a posibilității altor partide de a participa la formarea unui larg consens politic național, mă face să mă întreb dacă nu cumva partidul de guvernare își dorește menținerea actualei stări de divizare a societății moldovenești și lipsa unui consens politic pentru viitorul Moldovei.
Dubiile despre onestitatea europenismului partidului de guvernare pleacă inclusiv de la faptul că rămânerea Republicii Moldova în Comunitatea Statelor Independente este ciudată, mai ales după alinierea politicii externe a statului moldovean la politicile Uniunii Europene. De asemenea trezește ridicări de sprâncene și faptul că Republica Moldova nu renunță la statutul de observator la Uniunea Economică Euroasiatică.
Oare așa procedează o formațiune politică care se declară și este percepută ca morală, onestă și proeuropeană?
