Inspectoratul General al Poliției anunță că vineri, 17 noiembrie, a efectuat noi acțiuni în dosarul penal pe faptul finanțării ilegale a partidelor și spălării de bani. Poliția, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, a efectuat percheziții la un reprezentant al partidului „Șansă”, care ar fi plătit oameni să participe la proteste, dar și să voteze membrii acestui partid în primul tur la alegerile din 5 noiembrie.
Au fost stabilite și persoanele care deja au primit sumele de bani și care în cadrul audierii au recunoscut că au primit banii de la reprezentantului partidului „Șansă”.
În cadrul perchezițiilor polițiștii au ridicat un telefon mobil, aproape 200 de mii de lei, înscrisuri de ciornă cu banii cheltuiți pe parcursul anului 2023.