
Ploile din seara de 22 mai au provocat distrugeri și au inundat 69 de gospodării, cele mai multe fiind din raioanele Călărași și Ungheni. De asemenea, au fost inundate aproximativ 400 de hectare de terenuri și 55 de kilometri de drumuri. O celulă de criză a IGSU și o tabără de câmp rămâne funcțională în albia râului Ichel, pe sectorul Năpădeni – Hârbovăț, iar autoritățile precizează că riscurile de surpare a digurilor pe lacurile din zonă au fost înlăturate
„25 de localități au fost afectate. Toate digurile au rezistat, au fost câteva cedări care au dus la inundarea unor porțiuni de terenuri: 400 de hectare și 55 de kilometri de drum. Cele trei diguri care puteau să cedeze, la ultimele trei diguri sunt consolidate cu saci de nisip, s-au făcut șanțuri de evacuare deliberată a apei. Cele circa 20 de gospodării care urmau să fie evacuate nu vor mai avea de suferit”, a declarat directorul Centrul de Management al Crizelor, Sergiu Diaconu.
În total, până acum, în intervențiile de lichidare a consecințelor au fost implicați 1.240 de angajați din diferite structuri și 300 de unități de tehnică.
„Pe tronsonul Năpădeni-Hârbovăț au continuat lucrările de consolidare a digurilor și evacuare controlată a apei. În localitatea Bularda, raionul Călărași, au fost amplasați peste 750 de saci cu nisip. Tot aici au fost finalizate lucrările de consolidare a digului, fiind creat și un nou canal de deversare. Nivelul apei la două bazine din zona satului Hârbovăț a scăzut, iar în prezent nu există risc de inundații”, precizează IGSU.
În localitățile Micăuți, Rădeni și Drăgănești pe sectorul râului Ichel, echipele de intervenție au efectuat lucrări de pompare a apei cu utilizarea modulelor de pompare de mare capacitate. În satul Micăuți, raionul Strășeni, acțiunile de pompare continuă, iar în localitățile Rădeni și Drăgănești se efectuează lucrări de pompare a apei cu 12 pompe, din albia râului Ichel într-un bazin acvatic din apropiere, secat anterior.
La Ungheni și în proximitatea satului Mănoilești (Vulpești), salvatorii și echipele specializate au continuat lucrările de consolidare a digurilor și evacuare controlată a apei. Tot în orașul Ungheni urmează a fi demarate lucrări de deversare controlată a apei din lacul din satul Pârlița.
De asemenea, pe sectorul râului Răut, în apropierea municipiului Orhei, specialiștii au identificat și monitorizat o porțiune vulnerabilă a digului de protecție, fără a fi înregistrată agravarea situației.