Politico: Ursula Von der Leyen se distanțează de scandalul de fraudă din diplomația europeană

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se delimitează ferm de scandalul de corupție care a izbucnit în Serviciul European de Acțiune Externă (EEAS), după perchezițiile efectuate marți dimineață de autoritățile belgiene și reținerea fostului șef al diplomației europene, Federica Mogherini, și a fostului secretar general al EEAS, Stefano Sannino, scrie Politico.

Potrivit oficialilor Comisiei, investigația vizează strict EEAS și nu are legătură cu instituția condusă de von der Leyen, chiar dacă Sannino a preluat anul acesta conducerea Direcției pentru Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Golful Persic (DG MENA) în cadrul Comisiei. Ancheta privește însă perioada sa anterioară, când ocupa funcția de secretar general al EEAS.

„Nu este vorba de distanțare a Comisiei. Este pur și simplu o altă instituție care este investigată”, susține un oficial european.

Miercuri, Comisia a anunțat plecarea lui Sannino din funcție, un gest care a ajutat-o pe von der Leyen să evite implicarea directă în scandal. Trei oficiali europeni au insistat că ancheta declanșată marți, ce vizează suspiciuni că EEAS ar fi acordat fraudulos un contract de formare pentru viitorii diplomați către Colegiul Europei din Bruges, nu privește mandatul președintei Comisiei.

Un alt oficial UE a catalogat atacurile politice la adresa lui von der Leyen drept „nedrepte și imprudente”, subliniind că în prezent aceasta încearcă să consolideze sprijinul pentru Ucraina înaintea summitului crucial al liderilor UE din decembrie.

Situația tensionează și relația dintre von der Leyen și actuala șefă a EEAS, Kaja Kallas. Aceasta nu era în funcție la momentul presupuselor nereguli și a transmis personalului EEAS că acuzațiile sunt „profund șocante”, dar anterioare mandatului său.

Kallas a subliniat că, de la preluarea funcției în decembrie 2024, a inițiat o serie de reforme interne, printre care crearea unei „Strategii Antifraudă” și consolidarea cooperării cu OLAF și cu Parchetul European (EPPO).

Potrivit mai multor angajați ai EEAS, chestionați de POLITICO înainte de perchezițiile de marți, existau de mai multă vreme nemulțumiri privind modul în care Sannino gestiona numirile pe poziții diplomatice importante, fiind acuzat că favoriza anumiți candidați.

Surse apropiate situației au confirmat că reprezentanți ai OLAF au vizitat biroul lui Sannino înaintea plecării acestuia din EEAS. Un oficial european a precizat însă că, în momentul în care Comisia l-a angajat, nu era la curent cu nicio plângere anterioară privind activitatea sa.

Parchetul European a anunțat că a solicitat ridicarea imunității diplomatice pentru „mai mulți suspecți”, iar cererea a fost aprobată. Surse din UE au confirmat că în septembrie EPPO a cerut EEAS ridicarea imunității lui Sannino, fără ca acest lucru să fie notificat Comisiei.

EEAS nu a confirmat explicit dacă a primit cererea, dar a transmis că ar fi urmat legea în astfel de circumstanțe.

Acuzațiile nu au fost încă dovedite, iar Mogherini, Sannino și celelalte persoane reținute beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare.

Perchezițiile de marți riscă să adâncească tensiunile dintre instituțiile europene și autoritățile belgiene. Două surse europene au criticat sistemul judiciar belgian, acuzându-l că organizează „spectacol mediatic”, dar avansează lent în dosare precum Qatargate sau ancheta privind activitățile de lobby ale Huawei.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...