
Premierul Georgiei, Irakli Kobahidze, a lansat un atac dur la adresa instituțiilor europene, acuzând „birocrația UE” că exercită presiuni crescânde asupra guvernului său, cu scopul de a forța implicarea indirectă a țării în războiul din Ucraina. Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă, în care liderul partidului de guvernământ „Visul Georgian” a prezentat o poziție oficială a formațiunii.
Kobahidze susține că „Deep State” – o așa-numită „alianță globală pro-război”, a reorientat întreaga structură birocratică europeană pentru a ataca Georgia, folosind drept principal instrument de presiune amenințarea suspendării regimului de călătorii fără viză în spațiul Schengen.
„Ni se cere să ne implicăm în război, să deschidem un al doilea front împotriva Rusiei. Pentru că ne-am opus acestui scenariu, suntem șantajați. Iar acum se vorbește deschis la Bruxelles despre anularea regimului fără vize cu UE”, a declarat premierul georgian.
Potrivit lui Kobahidze, presiunile asupra guvernului de la Tbilisi au început odată cu refuzul de a „executa ordinele” occidentale legate de implicarea în conflictul ruso-ucrainean, iar opoziția georgiană ar fi „gata să facă orice pentru a aduce țara în război”.
Premierul a menționat explicit numele unor oficiali ucraineni, precum Alexei Danilov și Mihailo Podoleak, care, susține el, ar fi cerut deschis Georgiei să deschidă un front militar împotriva Rusiei. De asemenea, a criticat administrația Biden pentru sancțiunile impuse unor oficiali georgieni și pentru suspendarea parteneriatului strategic cu Tbilisi.
„Retorica liderilor europeni este tot mai agresivă, accentuând escaladarea, nu rezolvarea conflictului. Furnizarea de arme cu rază lungă, înăsprirea sancțiunilor, declarațiile unor generali retrași despre pregătiri pentru un război deschis cu Rusia, toate acestea demonstrează clar intențiile de extindere și adâncire a războiului”, a spus Kobahidze.
El a mai acuzat Bruxelles-ul că folosește drept pretext legile privind „transparența influenței străine” și „protecția valorilor familiale”, considerate de UE drept antidemocratice, pentru a justifica presiunile asupra Georgiei și pentru a amenința cu restrângerea relațiilor economice și politice.
„Comisia Europeană a trimis o scrisoare guvernului georgian în care cere abrogarea legilor privind transparența finanțării externe și protejarea valorilor familiale, amenințând din nou cu suspendarea regimului de vize. Se pune firesc întrebarea: ce legătură au aceste legi cu liberalizarea vizelor? Evident, niciuna. Dar birocrații europeni, coordonați de „alianța războiului”, caută orice pretext pentru a-și justifica presiunile.
Kobahidze a sugerat că „globalizarea militară a Europei” ar putea duce la o escaladare majoră a conflictului pe continent și a avertizat populația georgiană să nu cedeze provocărilor externe.
„Reiterăm dorința sinceră ca președintele Trump să-și îndeplinească promisiunea electorală de a distruge Deep State-ul – altfel, acest sistem, cunoscut drept „alianța globală a războiului”, va distruge nu doar America, așa cum a spus Trump, ci și Europa”, a conchis Kobahidze.