Prima zi din vizita Maiei Sandu la ONU. Președintele s-a întâlnit cu subsecretarul de stat al SUA, Victoria Nuland

Sandu ONU

Președintele Maia Sandu a avut mai multe întâlniri bilaterale în contextul vizitei sale la New York cu ocazia reuniunii anuale a Adunării Generale a ONU. Șeful statului a discutat cu lideri europeni precum președintele Elveției, Alain Berset, președintele Slovaciei, Zuzana Čaputová și prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson. Discuțiile s-au concentrat pe aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, procesul de reforme și consolidarea relațiilor bilaterale.

De asemenea, Sandu a avut o întrevedere cu Victoria Nuland, subsecretarul de Stat al SUA pentru Afaceri Politice, unde a exprimat recunoștința pentru sprijinul constant al Statelor Unite ale Americii în promovarea valorilor democratice și a parcursului european al Republicii Moldova.

În prima sa zi la New York, Maia Sandu a prezentat progresele Moldovei în direcția realizării obiectivelor de dezvoltare durabilă. Țara noastră a urcat în Clasamentul ONU, ajungând pe locul 25 în 2023, de la poziția 48 ocupată în 2021. Șeful statului a evidențiat, în special, măsurile adoptate în sectorul energetic, inclusiv diversificarea surselor de aprovizionare cu energie și dezvoltarea unui cadru legislativ pentru producerea de energie din surse regenerabile.

În cadrul unui eveniment dedicate Adunării Generale a ONU, Maia Sandu a fost distinsă cu premiul „Freedom Fighter” 2023 de către Centrul de Analiză a Politicii Europene, fiind recunoscut astfel angajamentul ferm al cetățenilor pentru democrație și valorile lumii libere. În discursul său, șeful statului a subliniat determinarea Moldovei de a face față provocărilor cu care se confruntă, inclusiv impactul războiului din Ucraina și amenințările hibride la adresa țării.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram