Prințul moștenitor iranian Reza Pahlavi îi cere lui Trump să „intervină mai rapid” pentru ca regimul de la Teheran să „se prăbușească în cele din urmă”

Prințul moștenitor al Iranului aflat în exil, Reza Pahlavi, i-a cerut președintelui SUA, Donald Trump, să acționeze „mai devreme decât mai târziu” împotriva regimului iranian, susținând că o intervenție rapidă ar putea reduce numărul victimelor și ar duce la prăbușirea actualei conduceri de la Teheran.

Într-un interviu acordat luni postului CBS News, Pahlavi a declarat că situația din Iran necesită acțiuni imediate, în contextul în care protestele continuă în pofida unei represiuni violente.

„Avem nevoie de acțiune. Cea mai bună cale de a ne asigura că vor fi mai puțini oameni uciși în Iran este să se intervină mai repede, astfel încât acest regim să se prăbușească în cele din urmă și să se pună capăt tuturor problemelor cu care ne confruntăm”, a spus el.

Reza Pahlavi trăiește în exil din 1979, după ce tatăl său, ultimul șah al Iranului, a fost înlăturat în urma Revoluției Islamice care a adus la putere actualul regim clerical. El a confirmat că a comunicat cu administrația Trump, fără a oferi detalii despre conținutul discuțiilor.

Potrivit lui Pahlavi, recentele semnale ale Republica Islamică Iran către Washington privind posibile negocieri reprezintă „o manevră” menită să stingă protestele care amenință puterea liderului suprem, Ali Khamenei.

Declarațiile vin după ce Trump a afirmat duminică seară că a discutat cu lideri iranieni, care ar fi „sunat pentru a negocia”, în timp ce Washingtonul ia în calcul opțiuni militare. Președintele american a avertizat anterior că SUA ar putea interveni dacă regimul iranian „începe să omoare oameni, așa cum a mai făcut în trecut”.

Pahlavi susține că aceste „linii roșii” au fost deja încălcate.

„Schimbarea de joc ar fi ca regimul să înțeleagă că nu mai poate conta pe o campanie continuă de represiune fără ca lumea să reacționeze”, a afirmat el.

Întrebat dacă îl împinge pe Trump spre o schimbare de regim, Pahlavi a spus că solidaritatea președintelui american cu poporul iranian înseamnă „susținerea cererii acestuia”, iar cererea este clară: „acest regim trebuie să plece”.

Potrivit Human Rights Activists News Agency, peste 500 de persoane au fost ucise, iar mai mult de 10.000 au fost arestate în timpul protestelor care au intrat în a treia săptămână. Manifestațiile au izbucnit după prăbușirea monedei naționale și creșterea accelerată a prețurilor.

Întrebat dacă poartă o parte din responsabilitate pentru victimele protestelor, Pahlavi a răspuns indirect.

„Acesta este un război, iar războaiele au victime”.

El a adăugat că tocmai pentru a reduce numărul morților este necesară o acțiune decisivă împotriva regimului.

Pahlavi încearcă să se poziționeze ca un posibil lider de tranziție al Iranului și se descrie drept „vocea iranienilor în lumea liberă”. Deși afirmă că scandările cu numele său din timpul protestelor îi confirmă legitimitatea, amploarea reală a sprijinului său în interiorul țării rămâne neclară, notează sursa citată.

„De ce îmi ofer serviciile Iranului? Răspund chemării lor. Sunt o punte, nu destinația”, a spus el.

Deși nu a mai fost în Iran de aproape 50 de ani, Pahlavi a declarat că este pregătit să-și riște viața pentru această cauză.

„Cum aș putea să nu fiu dispus să mor pentru ei? Să mor pentru libertate, pentru salvarea națiunii noastre? Sunt pregătit să fac asta”.

El a subliniat că actualele proteste sunt diferite de cele din trecut, deoarece nu mai vizează reforme sau revendicări economice, ci „sfârșitul regimului”, pe care îl descrie drept „o revoluție în adevăratul sens al cuvântului”.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...